Categories: Eveniment

Dosarele lui Ovidiu Hada şi Robert Dan au ajuns, din nou, la Înalta Curte

Natalia Bumbac

Astăzi, dosarul în care fostul primar Ovidiu Hada (foto dreapta)  şi viceprimarul Robert Dan (foto stanga) au fost condamnaţi de primele două instanţe la ani grei de puşcărie are primul termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au de judecat recursul făcut de foştii edili ai municipiului Hunedoara, nemulţumiţi de sentinţa dată la sfârşitul anului trecut. Este vorba de dosarul în care alături de Ovidiu Hada a fost judecat şi tatăl său, altul decât cel pentru care foştii edili se află în prezent la puşcărie. În acest al doilea dosar, Hada a primit cinci ani de puşcărie la fel şi colegul său Robert Dan, iar principala infracţiune pentru care au fost judecaţi a fost cea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Foştii edili cer revizuirea dosarului
În cazul primului dosar, pentru care au primit sentinţe definitive date de Înalta Curte, Ovidiu Hada şi Robert Dan au depus cereri de revizuire, care au avut termen ieri la Curtea de Apel Alba Iulia. Foştii edili ai municipiului Hunedoara au formulat cererile din luna februarie a acestui an, iar până în prezent instanţa nu le-a dat nici o soluţie. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei amintite, Cosmin Muntean, judecătorii au fixat un nou termen la care vor fi analizate cererile din cauza lipsei dosarului de fond, care se află la ICCJ, ca probatoriu în cel de al doilea dosar.  În acest caz, Ovidiu Hada a primit cinci ani, iar Robert Dan trei ani de închisoare cu executare. Cererea de revizuire este o cale de atac, iar dacă este admisă de instanţă, aceasta ar putea duce chiar la rejudecarea cauzei.

Doi ani de puşcărie într-un alt dosar
Pe de altă parte, Robert Dan mai are de aşteptat decizia magistraţilor de la Înalta Curte într-un alt dosar, în care a fost condamnat la doi ani de închisoare. Acesta a atacat sentinţa cu recurs  iar la ultimul termen care a avut loc zilele trecute, instanţa a fixat o nouă dată la care se va judeca cererea fostului viceprimar. În acest caz, Robert Dan este judecat de unul singur pentru infracţiuni de corupţie, având ca părţi vătămate Primăria şi Consiliul Local al municipiului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

SALINOTERAPIA, acum la SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE GEOAGIU

Cum pot beneficia GRATUIT locuitorii județului Hunedoara si nu numai de beneficiile AERULUI SĂRAT ?…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

22 de ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

22 de ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

22 de ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

22 de ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

22 de ore ago