Categories: Actualitate

Dosarul agresorului sexual al fetiţei din Deva, trimis spre rejudecare

Maximilian Gânju

Procurorii au atacat sentinţa judecătorilor deveni fiind nemulţumiţi de pedeapsa primită de individ, respectiv trei ani de închisoare cu executare. La rândul lui, individul condamnat deja pentru agresiune sexuală a considerat că pedeapsa primită este prea mare.

Agresorul sexual a fost condamnat de Judecătoria Deva la trei ani de închisoare cu executare pentru agresiune sexuală, sentinţa nefiind definitivă. Cum inculpatul cât şi procurorii s-au arătat nemulţumiţi de sentinţă, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Instanţa a hotărât să desfiinţeze sentinţa penală şi să trimită dosarul spre rejudecare. ”Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva şi de inculpat. (…) Dispune rejudecarea cauzei de către Judecătoria Deva. Ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul este audierea inculpatului”, se arată în soluţia Curţii de Apel Alba Iulia. Magistraţii au considerat că sunt suficiente motive ca individul să rămână în continuare în arest preventiv.
El a fost acuzat că a agresat o copilă într-un bloc dintr-un cartier central al municipiului Deva. Minora a reuşit să scape din mâinile sale şi să ţipe, iar mama ei a anunţat imediat poliţia. În faţa anchetatorilor, individul a dat vina pe faptul că era consumator de etnobotanice şi nu a realizat ce face. Anterior producerii faptei, bărbatul fusese observat în Cartierul Progresul din Deva. Avea comportament neadecvat iar părinţii copiilor l-au gonit din acea zonă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

13 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

14 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

14 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

14 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

14 ore ago