Dosarul „Betonierele pentru Irak” este rejudecat
După ce Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate în dosarul „Betonierele pentru Irak”, magistraţii au desfiinţat sentinţa penală dată de Tribunalul Hunedoara în anul 2012, şi l-a trimis spre rejudecare la instanţa de fond. Astfel, ieri, la prima şedinţă de judecată, din cauza lipsei de procedură şi la solicitarea unor părţi, magistraţii tribunalului hunedorean au stabilit un alt termen pentru 18 septembrie.
Amintim că, potrivit procurorilor, liderii grupării erau Constantin Grigore, Constantin Răcean şi Vasile Dancu. Cei trei erau ajutaţi de cetăţeanul arab Hassan Saleh, iar în cursul anului 2009, aceştia au preluat trei societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul construcţiilor şi al transporturilor, fără datorii la stat. Prin intermediul lor, ei achiziţionau utilaje în regim de leasing, care erau demontate şi vândute pe bucăţi în străinătate, în ţări cum ar fi Siria, Irak sau Libia, iar creditele, către firmele de leasing, nu erau niciodată plătite. Apoi, pentru a nu fi bănuiţi că ei se află în spatele ilegalităţilor, societăţile comerciale erau cesionate unor persoane de pe stradă, boschetari, care în schimbul unor compensaţii financiare, acceptau să devină patronii firmelor.
Totodată, anchetatorii au arătat că un alt mod de operare îl reprezenta determinarea administratorilor unor societăţi comerciale, care deţineau în leasing astfel de utilaje sau autovehicule să colaboreze cu ei, pentru a frauda firma de leasing. Prin aceste tertipuri, pe parcursul unui an de zile, bărbaţii au reuşit să producă, la acel moment, o pagubă de peste un milion de euro, pentru mai multe firme de leasing. (L. Goangă)