Dosarul în care fostul primar al Devei, Petru Mărginean (foto stânga), contestă validarea mandatului actualului edil şef, Mircia Muntean (foto dreapta), are termen de judecată în 7 octombrie la Tribunalul Hunedoara.
Despre ce este vorba? Mărginean a contestat, imediat după câştigarea alegerilor din 5 iunie de către Mircia Muntean, validarea mandatului acestuia de primar al reşedinţei de judeţ. Judecătoria Deva a respins acţiunea, susţinând că legea a fost respectată în acest caz. Petru Mărginean însă nu a fost mulţumit de răspuns şi a mers mai departe, adresându-se instanţei superioare. Apelul fostului edil se va judeca în 7 octombrie. Magistraţii vor trebui să judece dosarul cu nr. 4074/221/ 2016 şi să se pronunţe dacă validarea mandatului lui Mircia Muntean a fost făcută cu respectarea legii. Fostul edil susţine că Muntean nu ar mai putea ocupa funcţia de primar, după ce a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar pentru abuz în serviciu şi la doi ani cu executare, în cazul conducerii autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice, decizia în acest caz nefiind definitivă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…