Categories: Actualitate

Dosarul Mia Albescu & complicii, trimis în instanţă

Natalia Bumbac

Procurorii au încheiat cercetările în dosarul în care directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Petroşani şi al liceului privat Apollonius, Maria (Mia) Albescu (foto), este acuzată de trafic de influenţă. Acesta a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti, ieri având primul termen la completul de Cameră preliminară. Alături de Mia Albescu au mai fost trimişi în judecată colaboratorul acesteia, Marius Valentin Ilaş, Dumitru Adrian Georgescu şi Gyan Amma Boahemmah, acuzaţi de trafic de influenţă.

Vindeau documente false
Din datele anchetatorilor, colaboratorul Miei Albescu ar fi strâns zeci de mii de lei de la diverse persoane, bani pe care-i primea pentru a intermedia afaceri cu documente false. O parte din bani, spun oamenii legii, au ajuns direct la aceasta. În cursul lunii iulie 2015,  Mia Albescu a cerut şi apoi a primit suma de 7.000 de lei de la un individ, Valentin Marius Ilaş, pentru a întocmi în fals mai multe documente privind situaţia şcolară completă a unui martor care a făcut şi denunţul la DGA, mai arată procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Atunci, denunţătorul a cerut o adeverinţă şi foaie matricolă, care să ateste că a făcut patru ani de liceu la unitatea de învăţământ privată al cărei manager este Mia Albescu. Mai mult de atât, Valentin Marius Ilaş, cel care a intermediat afacerea, se lăuda cu „pile” prin ministere şi la instituţii din Petroşani şi astfel a reuşit să păgubească mai multe persoane. Ilaş a primit diferite sume de bani cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei, de la două persoane, care ulterior l-au dat pe mâna oamenilor legii, asigurându-i că are oameni la Serviciul Evidenţa Informatizată a Persoanei Petroşani, iar astfel, le poate facilita mutaţia în cartea de identitate, necesară în vederea înscrierii la Liceul Apollonius din Petroşani.
Despre existenţa dosarului s-a aflat la sfârşitul lunii octombrie, atunci când anchetatorii i-au solicitat mai multe documente directorului liceului privat Apollonius, aceasta fiind dusă la audieri. Totodată, oamenii legii au cerut arestarea preventivă a Miei Albescu şi a lui Marius Valentin Ilaş, instanţa dispunând arestul la domiciliul în primul caz şi arestul preventiv pentru cel de-al doilea.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Cel de-al Treilea Război Mondial nu mai este o posibilitate îndepărtată, a început deja“, susțin unii experți

Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…

1 minut ago

Minori acuzați de tâlhării, prinși după o razie a polițiștilor

Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efec­tuat o razie pentru asigurarea unui climat de…

1 minut ago

Recidivist din Hunedoara, condamnat pentru că a spart conturile de Facebook ale unei adolescente

Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…

4 minute ago

Tânăr din Hațeg, după gratii pentru cumpărarea unui permis de conducere fals

Hațeganul a fost acuzat de co­miterea infracțiunilor de con­du­ce­rea unui vehicul fără permis de conducere…

4 minute ago

Agresat de concubinul fostei soții

Un bărbat din municipiul Deva a fost luat la bătaie în fața propriului copil de…

6 minute ago

Vălișoara are calculele făcute pentru 2025

Magdalena Șerban La Vălișoara, cetățenii pot deja să plătească taxele și impozitele pentru 2025. Administrația…

7 minute ago