Eveniment

Dosarul Sexgate a ajuns pe masa judecătorilor

Poliţistul Adrian Sucilă (foto), aflat în arestul IPJ Hunedoara, va apărea în faţa judecătorilor de la Petroşani, după ce dosarul penal în care este acuzat de act sexual cu un minor a fost înregistrat pe data de 24 august, la Judecătoria Petroşani.

Sucilă a fost arestat în luna iunie, după ce procurorii s-au autosesizat în baza unor interceptări telefonice şi l-au acuzat că a întreţinut raporturi sexuale cu fiul viceprimarului din Vulcan, un adolescent în vârstă de 16 ani. Totodată, sora băiatului, ar fi filmat scenele, susţin procurorii hunedoreni şi este şi ea învinuită de complicitate în acelaşi dosar.
Primul termen de judecată în Dosarul nr. 6513/278/2012 a fost stabilit pentru 11 septembrie, la Judecătoria Petroşani. „Vineri noi am înaintat rechizitoriul la Judecătoria Petroşani. Măsura arestării preventive pentru Adrian Sucilă expiră în data de 31 august, iar săptămâna viitoare urmează să se discute menţinerea acesteia”, a declarat procurorul Adina Velescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Atât poliţistul acuzat cât şi Mihaela Stoica, fiica viceprimarului din Vulcan neagă acuzaţiile care li se aduc. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura