Dotarea spitalului din Hunedoara a fost finalizată
Cristina Ghenea
Programul de dotare a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu“, din Hunedoara a fost finalizat săptămâna trecută. În urma unei investiţii de circa 16 milioane de lei, toate secţiile unităţii medicale dispun de aparatură modernă.
Este vorba despre o investiţie extrem de necesară pentru pacienţii acestui spital. Acum, toate blocurile operatorii dispun de aparate şi echipamente medicale moderne, paturile din saloane au saltele noi, iar bolnavii nu vor mai trebui transportaţi cu vechile tărgi sau cărucioare. În plus, unitatea medicală a mai fost dotată şi cu două aparate mobile de radiologie, cu un ecograf color – care va fi folosit de medicii de la secţia de Cardiologie şi cu o linie completă de endoscopie. „Prea puţin s-a investit în infrastructură, reparaţii, modernizări şi achiziţii noi, de când a fost inaugurat acest spital. Asta, până acum câţiva ani, când s-au făcut primii paşi pentru a aduce unitatea în rândul spitalelor moderne, care corespund cerinţelor acestui mileniu. Dotarea unităţii cu echipamente performante noi era o necesitate absolută, pe care împreună cu Consiliul Local Hunedoara, am reuşit să o finalizăm. Investiţia se ridică la circa 16 milioane de lei, iar aparatura şi echipamentele medicale au fost achiziţionate prin leasing, pe o perioadă de 10 ani“, a declarat dr. Barna Bende, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu“ din Hunedoara.
Urmează Chirurgia, Policlinica, ATI şi UPU
Spitalul din Hunedoara a fost dat în folosinţă în anul 1968, cu 1.400 de paturi. În prezent, are 24 de secţii şi compartimente, cu un total de 612 paturi, şi funcţionează cu 880 de angajaţi. În urmă cu câţiva ani, spitalul a fost cuprins într-un program de reparaţii capitale, care a presupus o investiţie de 12 milioane de euro. Din iulie 2010, de când unitatea medicală a trecut în subordinea Primăriei Hunedoara, au fost demarate şi investiţiile în aparatură şi dotări, iar edilul Ovidiu Hada susţine că locuitorii municipiului de pe Cerna se pot lăuda cu cel mai modern spital din judeţ. Mai mult, urmează ca secţiile de Chirurgie, ATI şi UPU, dar şi Ambulatoriul de Specialitate să fie puse la punct, pentru ca spitalul din Hunedoara să corespundă în procent de 100 la sută normativelor UE.