Două autospeciale noi au ajuns la Hunedoara
Primele autospeciale achiziţionate prin Programul Operaţional Regional au ajuns în judeţ la sfârşitul săptămânii. Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Viorel Demean, a precizat că este vorba despre două ambulanţe, una tip B2, dotată cu aparatura necesară în acordarea primului ajutor medical, iar o alta, de terapie intensivă, tip C, prima de acest fel intrată în dotarea instituţiei.
(C. Cosman)