Categories: ComunitateFlash

Două bune, trei pe butuci

Cristina Ghenea

Fântânile arteziene au devenit elemente indispensabile în proiectele de estetizare a localităţilor. Pe lângă rolul decorativ, acestea au o contribuţie importantă şi în eliminarea stresului, prin efecte relaxante şi, totodată, purifică aerul şi menţin umiditatea acestuia. Din cele şase fântâni arteziene care funcţionau la un moment dat în municipiul Deva, au mai rămas în picioare doar cinci, din care însă, în prezent, mai funcţionează două.

Arteziană cu muzică şi joc de lumini

Vremea caldă s-a instalat, iar zilele toride al verii sunt tot mai aproape. Fântânile arteziene ar putea fi o adevărată mândrie pentru deveni, însă din cele cinci existente în municipiul de la poalele Cetăţii, doar două au fost pornite: cea din sensul giratoriu din Piaţa Arras şi cea „cu broaşte”, din faţa Prefecturii. Potrivit administratorului public al municipiului Deva, Corina Oprişiu, „dintre celelalte trei fântâni arteziene – cea din faţa Casei Judeţene de Pensii (CJP), cea de lângă complexul Ulpia şi cea de pe Bulevardul Decebal – doar cea de la Ulpia este funcţională şi urmează să fie pornită”. Aceasta a mai adăugat şi că fântâna din faţa Casei de Pensii urmează să fie reparată şi, de altfel, întreaga zonă să fie reabilitată, în cadrul unui proiect care se va desfăşura anul viitor. În ceea ce priveşte fântâna arteziană de pe Bulevardul Decebal, Corina Oprişiu spune că „reabilitarea acesteia ar putea avea loc în al doilea semestru al acestui an”. Încă un proiect pe care Primăria Deva urmează să-l pună în aplicare anul acesta are în vedere construirea unei fântâni muzicale cu joc de lumini, în faţa Casei de Cultură din Piaţa Victoria. Potrivit administratorului public, Corina Oprişiu, proiectul, finanţat din fonduri europene, este finalizat deja şi urmează licitaţia de execuţie, după care vor începe şi lucrările, a căror durată a fost estimată la doar două luni.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago