Poliţistul Zorin Avram, de la IPJ Hunedoara, este acuzat, în procesul grupului Simota, Litera & co, de furnizarea informaţiilor către infractori şi de sprijinirea unui grup infracţional organizat, susţine Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia. Cele două capete de acuzare pot să-l bage după gratii pe ofiţerul de poliţie, pedeapsa în acest caz fiind de până la 20 de ani de puşcărie. Bineînţeles că el nu va lua o pedeapsă atât de mare, capii grupului infracţional organizat respectiv riscând cea mai mare condamnare dintre toţi cei implicaţi în acest dosar. Primul termen în procesul lui Simota, Litera & co va avea loc în data de 15 octombrie. (S. Popa)
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…