Doi deveni, tată şi fiică, sunt, până în prezent, infectaţi cu virusul ucigaş din China. Cei doi s-au întors din Italia, zona Lombardia, în 26 februarie, şi au stat izolaţi la domiciliu de atunci.
Mama, rezultate negative
În urmă cu trei zile, bărbatul de 45 de ani a acuzat cefalee şi s-a dus la Urgenţa spitalului din Deva. A fost internat apoi la Secţia de Infecţioase, până au sosit rezultatele testului pentru coronavirus. Fiind depistat pozitiv, el a fost transportat la Spitalul de boli Infecţioase din Timişoara. Sâmbătă, s-a descoperit că şi fiica sa de 16 ani are acest virus, şi a fost dusă tot la Timişoara. În cazul mamei fetei, rezultatele au ieşit negative. Conform procedurilor, aceasta va rămâne în continuare izolată la domiciliu, fiind monitorizată zilnic de către personalul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara.
Peste 12.000 de persoane izolate la domiciliu în ţară
Până ieri, pe teritoriul României au fost înregistrate 15 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 (coronavirus). În acest moment, persoanele purtătoare ale virusului sunt internate în centre medicale din Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova şi Bucureşti. Starea de sănătate a pacienţilor internaţi este bună, iar persoanele în vârstă şi care au boli cronice sunt monitorizate cu atenţie de către personal medical specializat. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 11 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID– 19 (coronavirus). Alte 12.877 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală. Totodată, tot de ieri, sunt interzise manifestările publice sau private, în spaţii deschise sau închise, cu un număr de participanţi mai mare de 1.000 de persoane. Această măsură este obligatorie, la nivel naţional, pentru toţi agenţii publici şi privaţi şi nu este supusă negocierii, excepţiilor, neputând fi amânată. De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obţinerea aprobării de la direcţiile de sănătate publică locale. Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ţine cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanţilor, modalitatea în care participanţii ajung la eveniment şi durata deplasării către eveniment, dacă există probabilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate. Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul naţional al României şi există posibilitatea prelungirii ei, în funcţie de evoluţia situaţiei. De asemenea, în aceeaşi perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenţii la medicină şi farmacie, cu excepţia situaţiilor de voluntariat în sprijinul medicilor. În aceeaşi perioadă, până la 31 martie a.c., aparţinătorii pacienţilor nu pot efectua vizite în spitale.
Prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă, a convocat ieri, din nou, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit prefectului, în prezent, în judeţ se află 107 persoane în izolare la domiciliu.
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și…