Handbalistele de la Cetate Deva se află în faţa unei săptămâni de foc în Liga Naţională. Trupa antrenată de Ioan Băban este obligată să câştige cu ultima clasată, HCM Rm. Vâlcea, şi trebuie să scoată maximum posibil din duelul cu pretendenta la titlu, Corona Braşov, pentru a mai putea spera la calificarea în play-off. Meciul cu HCM se va juca miercuri, la Vâlcea, iar duelul cu Corona va fi duminică, 19 ianuarie, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor din Deva.
Victorie amicală
Cartaş, Elisei şi coechipierele lor şi-au „lins rănile” după eşecul cu HC Zalău suferit în primul meci al anului 2014, prin câştigarea sâmbătă a unui amical cu HC Alba Sebeş, ocupanta locului patru din Divizia A, seria B. Judecat prin prisma scorului de 31-29 în favoarea devencelor şi a calităţii jocului trupei antrenate de Ioan Băban, Cetate are şanse de a se impune la Vâlcea, dar porneşte cu şansa a doua în duelul cu Corona Braşov, ocupanta locului doi în clasament. Oricum, surprizele, pozitive sau negative, sunt oricând posibile, aşa că orice se poate întâmpla în cele două partide ale grupării devene, din această săptămână. Cert e că Cetate are nevoie de cât mai multe puncte în aceste meciuri şi în cele ce urmează în returul campionatului, pentru a mai putea spera la calificarea în play-off (locurile 1-6). La ora actuală, între Cetate Deva şi ocupanta locului şase, ultimul care asigură calificarea în play-off, există o diferenţă de 10 puncte.
Două sârboaice la Vâlcea
Fără victorie în primele 10 etape ale turului, HCM Rm. Vâlcea continuă să se întărească pentru a încerca să evadeze pe ultimul loc. Astfel, sârboaicele Bojana Mitrovic şi Katarina Radovic vor îmbrăca tricoul echipei din Vâlcea. Extrema Mitrovic ar putea debuta încă din ultima etapă a turului, cu CSM Cetate Deva, în timp ce Radovic, care vine din postura de golgheteră a campionatului Serbiei, aşteaptă cartea internaţională de transfer. „Cred că Radovic şi Mitrovic ne pot ajuta mult. Mai încercăm să transferăm un portar”, a declarat Toma Pleşa, preşedintele clubului HCM Rm. Vâlcea. După cele două transferuri, HCM Rm. Vâlcea a anunţat faptul că s-a despărţit de comun acord de Amelia Busuioceanu, jucătoarea venită în această vară după o experienţă în Franţa. HCM are un singur punct în clasament după remiza, scor 21-21, obţinută în etapa a IX-a a Ligii Naţionale, din 16 noiembrie 2013, cu Dunărea Brăila.
Cu o floare nu se face primăvară, la fel cum nu s-a făcut nici cu…
Susţinători ai Alianţei pentru Unirea Românilor au organizat, sâmbătă, mitinguri în fața prefecturilor din țară.…
Paul Șerban, artist din Valea Jiului Pentru lucrarea inedită realizată în munții Văii Jiului, cu…
Cristi B., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire, victimă…
Hunedoreanul ar urma să stea doi ani într-un penitenciar, după ce a fost condamnat pentru…
Tânărul din Hațeg a găsit o ofertă de nerefuzat la o cameră video de acțiune,…