Categories: Comunitate

Două medalii de aur, una de argint şi un premiu special pentru cercetătorii de la Insemex Petroşani

Magdalena Şerban

În perioada 29 martie – 2 aprilie 2017 a avut loc ediţia cu numărul 45 a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, cel mai prestigios eveniment în domeniul inventicii la nivel mondial, organizat sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elveţian, statul şi oraşul Geneva, precum şi de Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală-OMPI. Reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani s-au întors acasă cu două medalii de aur, una de argint şi unul dintre cele 10 premii speciale.  

Standul de prezentare al României, realizat sub egida Ministerului Cercetării şi Inovării, care a asigurat selecţia invenţiilor şi plata participării acestora la Salon, a reunit un număr de 40 de invenţii din diferite domenii. S-au jurizat nu mai puţin de 2.000 de lucrări, membrii Juriului Internaţional decizând acordarea a 34 de medalii de aur şi a opt medalii de argint pentru invenţiile româneşti, cărora li s-au adăugat şi 10 premii speciale. Delegaţia INSEMEX  a fost condusă de  dr.ing. George Artur Găman, directorul general al instituţiei, căruia i s-au alăturat dr. ing. Emilian Ghicioi, director tehnic, respectiv dr.ing. Doru Cioclea, şeful Laboratorului de Securitate Minieră şi Ventilaţie Industrială.
„Am prezentat trei invenţii, o primă medalie de aur revenindu-i celei care are ca obiectiv «Metoda de identificare a construcţiilor de aeraj critice la nivelul unei reţele complexe de aeraj». Cea de-a doua medaliată cu aur a fost  «Metoda de restabilire a unei reţele de aeraj afectate de o explozie pe baza traseelor critice», iar argint am primit pentru «Metoda de determinare a eficienţei reţelelor complexe de aeraj». Pentru lucrarea «Metodă de restabilire a unei reţele de aeraj afectate de o explozie pe baza traseelor critice», echipa noastră a primit un premiu special din partea Corporaţiei pentru ştiinţă şi Parcuri Tehnologice din Hong Kong. Mulţumesc colectivului pentru munca depusă în slujba cercetării şi sper ca şi ediţiile următoare să ne aducă o la fel de bună recunoaştere şi apreciere”, a afirmat dr.ing. George Artur Găman. Acesta a mai precizat faptul că delegaţia României a participat şi la conferinţa internaţională organizată de OMPI, (189 de state membre), în cadrul căreia au fost dezbătute inclusiv subiecte din sfera sistemului de cercetare, dezvoltare şi inovare din România.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago