Două zile de şcoală „verde“ la Geoagiu
Parcă niciodată nu le-a plăcut şcoala, liceenilor din Geoagiu, atât de mult ca în aceste zie. Nu de alta, dar până vineri, nici un elev nu mai trece pe la ore. A început „Şcoala altfel“, adică o săptămână întreagă în care se vor desfăşura activităţi extraşcolare de tot felul, neimplicând însă… manuale şi note. La Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu, startul a fost unul în forţă.
Oraşul nu e un coş de gunoi
Saci plini de gunoaie şi pomi zugrăviţi. Acesta este obiectivul elevilor din cel mai tânăr oraş al judeţului, pe care şi l-au propus să-l realizeze pe parcursul a două zile de ecologizare (ieri şi astăzi). “În cadrul acestei săptămâni de şcoală altfel, pe lângă proiecţii de filme şi imagini documentare, pictură, muzică, excursii, drumeţii, adică în general, prin alte forme decât cele clasice de cunoaştere şi învăţare, am planificat şi două zile de acţiuni de ecologizare, oraşul pretându-se la acest soi de activităţi. Am început ieri, de la Gelmar şi am atacat toate zonele principale, până în Geoagiu-Băi, iar astăzi, ne ocupăm de străzile lăturalnice. Din totalul de 1.200 de elevi ai instituţiei noastre de învăţământ, 400 participă la curăţenia aceasta de primăvară. Este o pondere mare, nu mă aşteptam să fie atâţia doritori, dar probabil că au văzut şi ei cât de rău stăm la nivel local, din acest punct de vedere. Liceenii au fost ieri în teren, astăzi e rândul elevilor din ciclul gimnazial care se ocupă de strada ce duce la Sanatoriul de Pneumoftiziologie. Pentru celelalte sate aferente Geoagiului, ne bazăm, concomitent, pe câte 10-15 elevi, care sunt din acele zone şi au rămas acolo, pentru a-şi face treaba, supravegheaţi de părinţi (o cotă de 0,5 la sută). Ne vom deplasa în fiecare locaţie, ca să monitorizăm rezultatele. Nu avem pretenţia că vom epuiza în aceste două zile, tot ceea ce ar fi de făcut, dar nu suntem nici la prima acţiune ecologică, după cum nu vom fi nici la ultima”, a precizat Ioan Vălean (foto), directorul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu. De precizat că şcolarii nu au scăpat de profesori nici măcar în această săptămână, ei însoţindu-i în fiecare demers practic sau teoretic. Nici de chiul nu poate fi vorba pentru că, în aceste cazuri, zburdalnicii s-ar putea alege cu absenţe.