DRAGII MEI,
Alegerile locale din data de 9 IUNIE 2024, vă dau prilejul de a face un bilanț al activității mele din acest mandat din prisma celor promise și realizate, al modului în care ați fost ascultați și sprijiniți în toată acestă perioadă dar și ocazia de a alege ceea ce considerați că este bine pentru dumneavoastră și pentru comunitatea în care trăiți. Ceea ce mi-aș dori, este să țineți cont că primul mandat este întotdeauna un punct de plecare pentru fiecare primar, un punct în care se pun bazele pentru dezvoltarea durabilă a unei comunități, urmând ca în următorul mandat sau mandate, pas cu pas, să fie implementate toate aceste căi de dezvoltare. Trebuie să fim cu toții conștienți că nu se poate realiza nimic spectaculos „peste noapte”, dar cu o abordare constructivă și cu decizii înțelepte putem pune bazele unei dezvoltări durabile a Comunei Vălișoara. Asta am făcut și fac zi de zi în administrația publică locală și consider că am pornit pe drumul cel bun. Totodată, este bine să fie puse în balanță realizările concrete din perioada mandatului în curs, cu cele din mandatele anterioare.
Pot să vă spun cu certitudine că, pe întreg mandatul, am considerat rezolvarea problemelor și a solicitărilor fiecăruia dintre dumneavoastră o prioritate. Fiecare cetățean care a trecut pragul instituției sau cu care am discutat, a fost ascultat cu toată atenția, înțeles, tratat și sprijinit în mod egal.
În cei trei ani și jumătate care au trecut până acum de la preluarea mandatului de primar, dată fiind situația grea din teren, din nevoia de a realiza căt mai multe investiții pentru a putea să ajungem la nivelul de dezvoltare a comunelor învecinate, prioritatea mea a fost atragerea de fonduri din diverse surse de finanțare. Pe scurt, în primul meu mandat, 2020-2024, am atras la nivelul Comunei Vălișoara, fonduri europene și din alte surse de peste trei milioane de euro, pentru realizarea de investiții majore în drumuri comunale și străzi, in infrastructura TIC, în clădiri care aparțin domeniului public al comunei, etc. precum și activitatea culturală și educațională, toate verificabile. Vin cu realizări concrete, nu cu vorbe!
Sunt mamă și bunică și vă asigur că și o femeie înțelege foarte bine ceea ce este nevoie să fie făcut și este la fel de implicată, de competentă, de curajoasă și de perseverentă încât să îndeplinească așteptările oamenilor.
Am încrederea că vom continua împreună în dezvoltarea comunității locale, pe drumul început deja, bazându-mă pe experiența dobândită, pe dorința de a face bine oamenilor locului, pe respectul și încrederea dumneavoastră!
Comuna Vălișoara merită să se dezvolte și asta o să fac prin muncă și perseverență, cu sprijinul și susținerea dumneavoastră, a cetățenilor și înainte de toate, cu ajutorul lui Dumnezeu!”
Cu considerație,
Camelia Bedea- candidat la funcția de primar al Comunei Vălișoara
Comandat de PSD – filiala Hunedoara.
Executat de SC Media Hunedoreană SRL.
Cod identificare atribuit de AEP: 21240002