Actualitate

Dragomir, „întăbulat” director

Maximilian Gânju

Fostul şef al Oficiului Judeţean de Cadastru, Lucian Dragomir (foto), a câştigat concursul pentru postul de conducere al Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Petroşani (SPADPP).
Serviciul respectiv a rămas fără conducere, după ce directorul executiv, Ion Dobre, a ieşit la pensie în anul 2010. La scurt timp, a fost numit un director interimar, în persoana fostului şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Hunedoara, Lucian Dragomir, care a ales să se întoarcă în Primăria Petroşani. Concursul pentru funcţia de director plin a fost susţinut pe data de 2 şi 3 mai, iar comisia de examinare, formată inclusiv din angajaţii din Prefectura Hunedoara, l-a declarat admis pe Dragomir. Acesta va avea o misiune dificilă, în condiţiile în care cele mai multe investiţii care vor fi realizate în Petroşani, se vor face prin SPADPP. Surse demne de încredere spun că Dragomir a fost avertizat de şeful direct, respectiv primarul Tiberiu Iacob Ridzi, că va plăti cu funcţia, dacă nu va duce la îndeplinire proiectele municipalităţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura