Ciprian Marinuţ
Căldura sufletească, trăsătură care l-a caracterizat întreaga viaţă pe Michael Klein, a „încălzit” sufletele celor aproape 100 de hunedoreni care au comemorat, ieri, pe un ger cumplit, dispariţia legendarului fotbalist. „Mişa” a plecat dintre noi, acum 19 ani, în 2 februarie 1993.
Respect pe veci!
Suporterii alb-albaştri, foştii jucători din echipa de aur a Corvinului şi reprezentanţi ai autorităţilor au înfruntat gerul şi au demonstrat, încă o dată, că legenda lui „Mişa” e vie în sufletele lor chiar şi la 19 ani de la dispariţia „unicului căpitan”. „A fost odată, de demult/ Un jucător de temut/Cu el pe teren Corvinul câştiga/Respect pe veci, Mişa!” şi “Pentru noi neîncetat/Legendă de neuitat/Drag erou, nici azi nu te-am uitat/Sufletul tău arde neîncetat”, au scandat suporterii în marşul omagial desfăşurat în centrul Hunedoarei, în jurul orei 13.00.
La bustul lui Klein din faţa stadionului care-i poartă numele, scandările au fost completate cu depunerea de coroane de flori. Au fost prezenţi pentru a ţine un moment de reculegere şi a cinstit memoria lui Klein foştii coechipieri Gabor, Dubinciuc, Gălan, Văetuş şi Colesniuc, precum şi Mircea Alic, preşedintele FC Corvinul 1921, şi Ovidiu Hada, primarul Hunedoarei. Seara, la ora 19:00, fanii au revenit la statuia lui Klein pentru a asista la înălţarea mai multor lampioane zburătoare.
Cine a fost Klein?
Michael Klein s-a născut pe 10 octombrie 1959, la Almaş (Sibiu). A fost legitimat la Corvinul Hunedoara din 1973, până în 1989, când a trecut la Dinamo Bucureşti, cu care a câştigat eventul. Fotbalist complet, în egală măsură apărător de bandă stângă, dar şi coordonator de joc, Mişa a fost prezent la turneele finale ale Campionatului European din 1984 din Franţa şi Cupei Mondiale 1990 din Italia. După 1990, s-a transferat la echipa germană de prima Ligă Bayer Uerdingen. Prestaţiile sale l-au impus printre jucătorii de mare ţinută sportivă din fotbalul nostru. Michael Klein a murit pe 2 februarie 1993 la Krefeld, Renania de Nord-Westfalia, în timpul unui antrenament susţinut cu echipa sa, Bayern Uerdingen.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…