Dreptul de uzufruct

Doris Visirin, avocat

Dreptul de uzufruct este dreptul unei persoane de a folosi bunul unei alte persoane şi de a folosi fructele acestuia întocmai ca proprietarul, cu îndatorirea de a-i conserva substanţa.
Dacă titularul dreptului de uzufruct este o persoană fizică, uzufructul poate fi constituit pentru toată durata vieţii acestuia, fiind deci viager. Dreptul de uzufruct poate fi însă constituit şi pentru o persoană juridică, situaţie în care durata maximă a acestuia este de 30 de ani.
Cel mai des întâlnit mod de constituire a uzufructului este prin acte juridice între vii, fie cu titlu gratuit – contract de donaţie – fie cu titlu oneros – contract de vânzare- cumpărare cu rezerva dreptului de uzufruct, dar mai poate fi constituit şi prin testament şi, în cazuri anume prevăzute de lege, prin hotărâre judecătorească.
Pot constitui obiect al dreptului de uzufruct bunurile imobile, bunurile mobile, titlurile de valoare, rente viagere, o masă patrimonială sau o cotă parte din aceasta.
Proprietarul, care va păstra doar nuda proprietate, are drepturi şi obligaţii prevăzute de lege, cum ar fi dreptul de a dispune de bunul său, de a-l înstrăina sau greva nuda proprietate şi dreptul la restituirea bunului la încetarea uzufructului. El are obligaţia de a preda către uzufructuar bunul asupra căruia s-a constituit uzufructul, de a garanta contra evicţiunii, de a nu aduce atingere drepturilor uzufructuarului, de a respecta locaţiunile constituite de uzufructuar, de a efectua reparaţiile mari şi de a suporta cheltuielile proprietăţii.
Uzufructuarul, la rândul său, are dreptul de a folosi bunul în materialitatea sa, de a culege fructele acestuia, de a cesiona uzufructul, de a închiria sau arenda bunul primit în uzufruct precum şi de a constitui ipoteca sau gaj asupra bunului primit în uzufruct.
De asemenea, ca şi obligaţii principale, cea mai importantă este de a restitui bunul în starea în care l-a primit, din care se desprinde aceea de a suporta cheltuielile de întreţinere a bunului, de a respecta destinaţia acestuia şi de a înştiinţa proprietarul despre orice încercare de contestare a dreptului de proprietate.
Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului sau încetarea persoanei juridice, ajungerea la termen, consolidare (când calitatea de uzufructuar şi aceea de nud proprietar se întrunesc în aceeaşi persoană), renunţare la uzufruct, neuzul uzufructului pentru o perioadă de 10 ani sau de doi ani în cazul unei creanţe.
Uzufructul se poate stinge şi în situaţia în care uzufructuarul are o atitudine culpabilă, când abuzează de folosinţa bunului, aduce stricăciuni bunului primit sau lasă bunul să se degradeze. Aceste situaţii vor fi constatate de instanţa de judecată, pe baza probelor care se administrează, sancţiunea stingerii uzufructului putând fi dispusă numai prin hotărâre judecătorească.
Stingerea uzufructului mai poate opera şi în situaţia în care dispare bunul care face obiect al uzufructului, fie în totalitate, fie parţial, situaţie în care dreptul de uzufruct rămâne constituit asupra părţii existente.