EvenimentFlash

Droguri legale pe Internet

03 droguri 3

Dan Terteci

Amatorii de senzaţii tari, dar legale în acelaşi timp, din cauza legislaţiei deficitare, sunt liberi să-şi facă praf creierii cu buruienile „de leac“ promovate de site-ul unei societăţi, care şi-a făcut un titlu de glorie din comercializarea plantelor psihoactive cu efect halucinogen legale: Salvia Divinorum, Kratom, Amanita Muscaria, Morning Glory. La acestea se adaugă o variată ofertă de pipe, bonguri şi tot felul de accesorii.

Nu sunt dispuşi la dialog
Regimul substanţelor halucinogene din România este extrem de permisiv. Profitând de legislaţie, a apărut un magazin virtual, care comercializează plante ce nu au intrat pe lista celor interzise, dar ale căror efecte sunt, după cum se arată pe site-ul companiei, de natură halucinogenă. Trebuie să subliniem faptul că noi am încercat să luăm legătura cu reprezentanţii companiei, pentru a obţine detalii cu privire la activitatea desfăşurată. Am fost chiar la adresa unde figurează înregistrat la Registrul Comerţului, sediul social al firmei în cauză. Acolo, după ce ne-a deschis uşa un bărbat masiv, nu am avut cu cine să discutăm, posibilul nostru interlocutor ne-a trimis la plimbare fără nici un comentariu. Ceea ce am şi făcut!

O prezentare amănunţită
Pe site-ul magazinului virtual te întâmpină următorul mesaj: „Acest site este dedicat în întregime plantelor etnobotanice rare. Noi ne adresăm, în special, acelor colecţionari privaţi, pasionaţi de plantele etnobotanice rare. Scopul declarat al acestui site este unul pur informativ şi apoi unul comercial! Considerăm că este dreptul legitim al fiecărui individ adult la libera informare privitor la plantele etnobotanice rare. Acele persoane care nu au 18 ani sau consideră conţinutul acestui site inadecvat sau tendenţios sunt rugate să părăsească acest site. Vă mulţumim. Dacă sunteţi de acord cu condiţiile impuse de noi, atunci vă invităm să intraţi în site!“
Trecând mai departe, la descrierea produsului Salvia divinorum aflăm că „Salvia provoacă un voiaj scurt: 5 minute, până la 30 de minute. După întoarcerea din voiaj revenim foarte repede la realitate. Starea de calm şi relaxare este omniprezentă. În perioada voiajului traversăm mai multe etape unice şi deosebite!“ Există, de asemenea, şi recomandări cu privire la modul de administrare: „Este foarte important ca  utilizarea ei, să se facă într-un loc calm şi relaxant, (cu lumină filtrată sau lumânări.) Televizorul nu este indicat, muzica adecvată poate inspira mult. Dacă nu aţi avut niciodată experienţe cu salvia sau cu alte plante etnobotanice, atunci aveţi nevoie de o persoană sobră şi responsabilă, care să vă supravegheze, lucru absolut necesar!!!“.

O întrebare necesară
Din acest punct de vedere, se ridică o singură întrebare logică. Dacă produsele sunt destinate studiului şi/sau colecţionarilor, de ce se mai prezintă atât de amănunţit efectele salviei şi modul de administrare pe site? De ce nu se furnizează un prospect clientului care a cumpărat produsul şi în care să se menţioneze toate aceste chestiuni? Şi, apoi, ce garanţie există că pe site nu pot intra şi minorii, care pot fi foarte uşor determinaţi la consumul unuia sau altuia dintre produsele respective?

Mărturii din Infern
Pe forumul de discuţii deschis pe site-ul firmei respective există mărturii ale celor care au testat produsele oferite spre vânzare. Impresiile împărtăşite de clienţii magazinului virtual de plante psihoactive cu efect halucinogen sunt cât se poate de clare: „M-am hotărât să descriu şi eu experienţa avută cu salvia. Am luat un gram de 10x împreună cu un prieten (by the way, nici un fel de probleme cu plata, transport, primit colet etc.) ok. Tot festivalul a avut loc la mine acasă, într-o sâmbătă seara. Foarte wise sfatul ca televizorul să fie închis. (…) Am luat cam 1/10 dintr-un gram. Prietenul meu mai luase şi m-a prevenit că nu e deloc ca şi iarba (amândoi am fost plecaţi în Franţa doi ani, unde am fost pe iarbă şi hash zilnic) şi că o să fiu surprins. (…) Bun. Am dat foc, am tras tot fumul dintr-una şi m-am întins pe pat. Am mai avut timp să îi întind bongul lui Alex (prietenul) şi să îi spun «cred ca m-a luat». De aici, începe să fie interesant. Brusc, imaginea s-a oprit. Ca şi cum aş fi pus realitatea pe Pause. Vedeam pereţii camerei mele exact aşa cum sunt, pe Alex, care stătea în faţa mea, doar că nu mai înţelegeam nimic. (…) Primul gând pe care l-am avut a fost că realitatea «reală» fusese doar un vis din care m-am trezit acum şi că de fapt, asta e realitatea, aşa arată viaţa cu adevărat. Începusem să mă sperii foarte tare. În tot acest timp, îmi dispăruse simţul timpului. Parcă dintotdeauna fusese aşa, nu mai exista trecut, nici viitor, ci doar un prezent perpetuu. M-am speriat şi mai tare. (…) Am început să mă trezesc şi cel mai ciudat era că, deşi simţeam cum revin tot mai mult la realitate, paranoia de dinainte nu mă părăsise, nu ştiam dacă acum mă trezesc în realitatea «bună» sau e din nou o iluzie şi totul va începe de la început. În total, cred ca a ţinut aproximativ 10 minute, maximum 15, până la trezirea completă, deşi eram absolut sigur că trecuseră ore întregi“.

Afacere sau escrocherie?
Autorităţile cunosc cazul firmei din Vulcan. După verificări, au constatat că este vorba despre o activitate la limita legii. În sensul că, nu contravine vreunei norme legale. Cunoaşterea în amănunţime a legislaţiei, precum şi o consiliere de calitate, poate permite oricui să desfăşoare astfel de afaceri. Problema care se ridică este una de etică. Nu există nici o garanţie că aceste produse nu ajung pe mâna minorilor, a persoanelor cu discernământ diminuat, care sub imperiul efectelor plantelor comercializate, pot genera drame sociale. Există şi voci care susţin că este posibil ca, de fapt, firma respectivă să nu vândă deloc plante psihoactive şi să fie vorba despre o cacealma românească.

3 comentarii la „Droguri legale pe Internet

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura