Categories: Actualitate

Drumarii s-au făcut că deszăpezesc DN 66 A

Maximilian Gânju

Ninsoarea i-a luat prin surprindere pe cei de la Districtul de drumuri naţionale din Valea Jiului, însă doar în partea de vest a regiunii. Culmea este că în vestul Văii a nins mai puţin, decât în est, unde drumurile a fost deszăpezite impecabil.

Nervi întinşi la maximum pentru şoferii din vestul Văii Jiului, care au fost nevoiţi să ajungă, ieri dimineaţă, în Petroşani. Asta, pentru că drumarii de la districtul din Valea Jiului care ar fi trebuit să cureţe DN 66 A şi-au făcut treaba de mântuială. Ca urmare, şoferii au fost obligaţi să circule cu viteza melcului şi teama ca nu cumva să ajungă în şanţurile de pe marginea drumului. Cel mai greu s-a circulat de la intersecţia cu DN 66, la intrare în localitatea Iscroni-Aninoasa, unde plugurile au intrat de parcă n-ar fi vrut să zgârie asfaltul, iar materialul antiderapant a fost împrăştiat, probabil, înainte de sărbători.
”Cel mai rău se circulă de la ieşire din Petroşani şi până la intrare în Vulcan. S-au făcut că deszăpezesc, iar de nisip şi sare nu poate fi vorba. La fel este şi în Vulcan, pe bulevard, se circulă foarte greu. Noi, şoferii de maxi-taxi circulăm cu groază, pentru că ducem oameni”, a spus unul dintre şoferi. Primarul localităţii Aninoasa, Nicolae Dunca, spune că a cerut explicaţii celor de la drumurile naţionale, dar nu are autoritate asupra lor. ”În Aninoasa, noi încă de azi noapte am ieşit la deszăpezire şi se circulă bine în oraş. Nu avem probleme, însă pe drumul naţional intervin cei de la Drumurile Naţionale. O să-i întreb de ce s-a ajuns în această situaţie”, a declarat primarul localităţii, Nicolae Dunca.
Pentru deszăpezire, CNADNR plăteşte unei firme private sume deloc de neglijat, însă rezultatul se vede cu ochiul liber. De precizat ar fi faptul că şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Deva, la finele anului trecut, a fost suspendat din funcţie şi cercetat disciplinar, pentru că a intervenit defectuos pe autostrada ce trece prin judeţ, însă acest lucru pare că nu i-a speriat şi pe subalterni. Astfel, către CNADNR, ieri s-a raportat că pe DN 66A km 0+000 – 3+847 (Iscroni) carosabil este umed cu porţiuni cu zăpada de 1cm, însă realitatea era cu totul alta.
Deşi a nins mai mult în estul Văii, aceiaşi drumari de la Drumurile Naţionale şi-au făcut treaba impecabil, pe DN 66 Petroşani-Simeria, pe raza Petroşaniului, şoseaua fiind curăţată aproape până la asfalt.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

SALINOTERAPIA, acum la SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE GEOAGIU

Cum pot beneficia GRATUIT locuitorii județului Hunedoara si nu numai de beneficiile AERULUI SĂRAT ?…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

22 de ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

22 de ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

22 de ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

22 de ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

22 de ore ago