Angajaţii staţiei de epurare a apelor din Deva umblă cu două perechi de încălţaminte la ei. Şi asta nu pentru că au patru picioare, ci pentru că de o pereche au nevoie să ajungă la locul de muncă, iar altă pereche o încalţă cât stau la serviciu. La plecare fac la fel, îşi schimbă cizmele elegante cu o pereche de cizme de cauciuc, pentru a putea „înota“ prin noroiul sau bălţile care acoperă drumul către poarta staţiei.
Au chemat pompierii să scoată apa
Drumul de intrare la staţia de epurare a apelor din Deva, situată între linia de cale ferată şi râul Mureş a devenit impracticabil, după ce o conductă de apă din apropiere s-a spart. Apa scursă din conducte s-a acumulat exact la poarta unităţii, fiind nevoie de intervenţia pompierilor care au venit şi au golit bălţile. Doar că noroiul tot acolo a rămas şi asta nu doar acum. O porţiune din drumul respectiv este deteriorat şi fără asfalt, iar după fiecare ploaie cei aproximativ 30 de angajaţi ai staţiei îşi afundă picioarele în noroi, cu speranţa că într-o bună zi va fi altfel. Deşi staţia de epurare a apelor a fost modernizată şi adusă la standarde europene, cei câţiva metri de drum te aduc cu picioarele pe/în pământ, arătându-ţi de fapt, cât de departe suntem de lumea civilizată.
Au promis că vor rezolva drumul
Contactat de către MESAGERUL HUNEDOREAN, directorul SC Apa Prod SA, Victor Arion, a afirmat că ştie situaţia, dar nu este în măsură sa facă nimic, deoarece este vorba de un drum public aflat în responsabilitatea autorităţilor locale devene. Acesta a mai adăugat că a făcut o sesizare la primărie luni, 26 ianuarie şi că speră să intervină cei de acolo şi să asfalteze drumul. Victor Arion a mai promis că astăzi va duce câteva maşini de zgură, pentru a acoperi bălţile în care se acumulează apa şi noroiul.
Pe de altă parte, cei de la Primăria Deva au susţinut că nu au primit nici o sesizare, dar vor merge în teren să vadă despre ce este vorba. „Nu am primit nici o sesizare legată de drumul de la intrarea în staţia de epurare, este prima dată când aflu despre o astfel de problemă. Vom merge zilele acestea la faţa locului împreună cu o echipă de specialişti pentru a vedea exact cum stau lucrurile”, a afirmat Cosmin Vasile, directorul tehnic al Primăriei Deva.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…