Drumul până la Cabana Rusu a fost asfaltat
Bucurie pentru turiştii care vor să meargă în Parâng. Consiliul Judeţean Hunedoara a terminat asfaltarea drumului până la Cabana Rusu.
Consiliul Judeţean Hunedoara a reuşit să asfalteze drumul care duce în Staţiunea Parâng, de la telescaun şi până la Cabana Rusu. Această porţiune de drum a fost inclusă în programul de reabilitări al CJ Hunedoara, aprobat la începutul anului. „Am acţionat conform planificării. După aprobarea bugetului Consiliului Judeţean Hunedoara, am făcut ceea ce trebuia să facem”, a declarat Costel Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Iar veştile bune nu se opresc aici, pentru că şi restul traseului de acces amintit va beneficia de covor asfaltic. Acesta a fost inclus în programul „Reabilitare şi modernizare – 10.000 km Drumuri Judeţene şi Locale”, finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar modernizarea lui va începe în acest an, imediat după ce va fi organizată licitaţia, la Bucureşti.