Drumuri mai bune la Balşa

Pentru modernizarea drumurilor din comuna Balşa se pare că s-a găsit soluţia.
„Prin Grupul de Acţiune Locală Sargeţia1, am depus, luna curentă, un proiect de modernizare a drumurilor de interes local din satul Ardeu (cu o valoare de aproximativ 50.000 de euro). Să sperăm că vom primi şi susţinere financiară în acest sens. De asemenea, nu demult, am primit notificarea de finanţare şi urmează să semnăm contractul pentru un alt proiect investiţional. Este accesat tot pe GAL şi vizează modernizarea DC 28A Balşa, lucrările fiind estimate tot la 50.000 de euro. Ar mai fi drumuri de reabilitat la nivel de comună, încă vreo 50 de kilometri, numai că este foarte costisitoare repararea lor şi nu ni le permitem din bugetul propriu”, arată Simion Meteşan (foto), primarul comunei Balşa. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago