Categories: Sport

Duel de la distanţă pentru primul loc

Ciprian Marinuţ

Autobergamo Deva şi Informatica Timişoara, primele clasate, la egalitate de puncte,  în ierarhia Ligii I de futsal, dispută, azi, de la ora 18.00, meciurile restanţă din etapa a IX-a care vor decide campioana turului. Trupa antrenată de Florin Ignat va  juca, acasă, cu Muncitorul Reşiţa, iar meciul nu va fi deloc simplu, în vreme ce bănăţenii vor întâlni în deplasare „umbra” fostei campioane, FK Odorheiu Secuiesc.

Favoriţi la titlul de campioană a turului
Autobergamo Deva are prima şansă la obţinerea titlului de campioană, întrucât are avantajul rezultatului din meciul direct şi al golaverajului în faţa Informaticii Timişoara. Totuşi, pentru păstrarea primului loc e nevoie de victorie în meciul cu Muncitorul Reşiţa (locul şase), întrucât şi Informatica are resurse pentru a se impune în faţa fostei campioane FK Odorheiu Secuiesc, grupare aflată în derivă în acest sezon. Înaintea meciului de azi, Autobergamo a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 5-1 (1-0), pe Clujana Cluj, în etapa a 13-a a campionatului. Devenii au controlat jocul cu autoritate şi au înscris de cinci ori prin Cristi Matei (10, 22, 23) şi Cristian Obadă (23, 38), iar clujenii au punctat prin Cătinean (35).

Eşec drastic la naţională
Cinci jucători ai echipei Autobergamo – Petrişor Toniţă, Florin Ignat, Cristian Matei, Szabolcs Manya şi Adrian Pânzariu – au făcut parte din lotul naţionalei de futsal a României care a pierdut meciul de pregătire cu Serbia, disputat la finalul săptămânii, în sala „Constantin Jude” din Timişoara. Adversara „tricolorilor”, gazda Campionatului European de anul viitor, turneu final la care România a ratat calificarea la baraj, s-a impus cu scorul de 5-1. A fost meciul de debut al noului selecţioner, ex-căpitanul naţionalei Robert Lupu, iar unicul gol al României a fost înscris de Mimi Stoica.

Atacă Mondialele
Cei cinci jucători deveni au şanse de a fi în lotul naţionalei şi la turneul ce va avea loc în Portugalia, în perioada 10-13 decembrie, care va conta ca prima rundă de calificare la Campionatul Mondial găzduit anul viitor de Columbia. Din grupa tricolorilor fac parte Portugalia, Polonia şi Norvegia, iar antrenorul Robert Lupu crede că avem şanse doar la locul doi. „Suntem în grupă cu Portugalia, echipa care îl are pe cel mai bun fotbalist din lume. În aceste condiţii, obiectivul nostru este locul doi în grupă, care ne va duce la baraj. Cu o tragere la sorţi bună, avem şanse să ajungem în Columbia, la Campionatul Mondial. Până atunci, va trebui să acomodăm noii jucători, deoarece am convocat la lot câteva nume în premieră, care au confirmat în campionat”, a comentat noul selecţioner al României, Robert Lupu, pentru site-ul oficial al FRF. Meciurile echipei noastre se vor desfăşura după următorul program: România – Norvegia (10 decembrie, ora 22:30); Polonia – România (11 decembrie, ora 23:00); România – Portugalia (13 decembrie, ora 18:30). Primele două clasate în grupa din Portugalia se califică mai departe în play-off.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

9 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

9 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

9 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

9 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

9 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

9 ore ago