Categories: Sport

Duel hunedorean în „Cupa României”

FC Hunedoara şi Şoimul Băiţa, două dintre cele mai bune echipe hunedorene ale momentului, se vor întâlni, azi, în primul tur al Cupei României, ediţia 2015-2016. Gruparea alb-albastră a fost unica reprezentantă a judeţului în sezonul trecut al Ligii a III-a, iar Şoimul a cucerit trofeul competiţiei „K.O.” la nivel judeţean. Partida va avea loc începând cu ora 17.30 pe terenul din Crăciuneşti.
Ambiţii de calificare în ambele tabere
La nivel declarativ, ambele combatante vor intra în teren pentru a obţine victoria şi calificarea mai departe în turul secund. Mai multe în plan concret pentru acest obiectiv a făcut însă FC Hunedoara, care şi-a reluat pregătirile de aproape o lună şi a disputat deja şi două meciuri amicale de verificare. Hotărâţi să dreagă busuiocul după rezultatele modeste din sezonul trecut, „alb-albaştrii” au obţinut semnătura antrenorului Victor Roşca, au realizat unele transferuri promiţătoare şi muncesc serios pe toate planurile. Deocamdată, după primele două amicale, hunedorenii sunt pe plus la golaveraj, întrucât au o victorie cu 6-1 cu Frontiera Curtici (Liga a IV-a Arad) şi un eşec scor 0-3, în primul meci test al verii, cu Naţional Sebiş. Ce vor arăta ei azi în teren la primul meci oficial rămâne de văzut, însă hunedorenii susţin că obiectivul e obţinerea calificării. „Tratăm partida cu maximă seriozitate, deoarece prin accederea în fazele superioare ale Cupei României avem şansa să întâlnim echipe valoroase şi sperăm să aducem la Hunedoara, într-un joc oficial, o echipă de Liga I, lucru care nu s-a mai întâmplat de ceva vreme”, a afirmat Alin Barna, preşedintele FC Hunedoara, la o emisiune de televiziune.
În tabăra celor de la Şoimul Băiţa există ambiţie şi resurse, însă pregătirea meciului s-a făcut în doar două zile. „Suntem interesaţi să ne calificăm mai departe, aşa că va fi un meci de care pe care. FC Hunedoara are avantajul că şi-a reluat pregătirile de mai mult timp şi a disputat şi două amicale, dar poate că noi vom fi superiori la prospeţime. Nu am pierdut nici un jucător dintre titulari, ba mai mult, s-a reîntors Vîrlan, care plecase în sezonul trecut. Băieţii au fost în vacanţă şi au reluat antrenamentele abia luni, 13 iulie, dar sunt convins că pot face faţă cu brio partidei”, a spus Mirel Dubar, preşedintele clubului Şoimul Băiţa.
Arbitri din judeţ
Partida va fi arbitrată de o brigadă formată din Alexandru Bălan (Deva) – la centru, Cristian Petrean (Deva) şi Claudiu Doarvaş (Mintia). În caz de egalitate, după 90 de minute de joc, se dispută prelungiri, iar dacă egalitatea persistă se execută lovituri de departajare. Cheltuielile de organizare se efectuează de clubul gazdă, iar, după scăderea cheltuielilor de organizare, suma rămasă din beneficiul net se va repartiza în mod egal ambelor echipe. Dacă din încasări nu rezultă beneficiu, fiecare club va suporta în mod egal acoperirea cheltuielilor de organizare. Pentru faza întâi a Cupei României, baremurile de arbitraj sunt: arbitru – 340 lei, arbitru asistent (1 şi 2) –  câte 300 de lei. Faza a II-a a Cupei României, la care vor participa cele 37 de echipe calificate din faza I plus cinci echipe participante în Liga a 3-a este programată să aibă loc miercuri, 29 iulie 2015, ora 17:30. (C. Marinuţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago