Duel Simota – Ridzi
Patronul echipei Jiul, Alin Simota, ameninţă că va muta echipa la Deva sau Hunedoara, dacă primarul Petroşaniului nu va acorda sprijin financiar clubului fanion al Văii Jiului. „Jiul trebuie să joace în Liga I , dar fără sprijinul municipalităţii, e imposibil. Cred că suntem singura echipă din Liga a II-a, care nu are sprijinul autorităţilor locale”, a spus Simota. Avertismentul lui Simota nu-l impresionează pe primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi, care a declarat că susţine sportul, dar nu şi afacerile din fotbal. „Administraţia locală a dat bani în modernizarea bazei Jiul şi s-a implicat în activitatea Centrului de Copii şi Juniori. Dar, nu vom plăti salariile jucătorilor şi nu vom susţine afacerile din fotbal. Este treaba domnului Simota, dacă mută sau nu echipa. Noi l-am ajutat cu tot ceea ce a depins de primărie”, a declarat Iacob Ridzi. (C. Marinuţ)