După 30 de ani, județul Hunedoara va avea o Strategie de Dezvoltare

Adriana Năstase

Consiliul Județean Hunedoara și Acade­mi­a Română colaborează în vederea realizării Strategiei de Dezvoltare a județului Hune­doara, document fundamental care va trasa viitoarele direcții de dezvoltare și atragerea de fonduri europene și guvernamentale. Strategia este elaborată de către experții Institutului Național de Cercetări Eco­no­mice (INCE) ”Costin C. Kirițescu”, al Aca­demiei Române.

Foarte important
Astfel, ieri, la Consiliul Județean Hunedoara a avut loc evenimentul de lansare a colaborării dintre cele două instituții. Evenimentul a cu­prins și o ședință de lucru pe principalele do­menii de interes la care au luat parte, pe lângă experții INCE, specialiști din cadrul CJ Hune­doara și ai instituțiilor deconcentrate din județ.
Este pentru prima dată în 30 de ani, când județul Hunedoara va avea o strategie de dez­voltare complexă, integrată, realizată în baza unor studii aprofundate și cu o consultare largă, inclusiv a cetățenilor, ONG-urilor și me­diului de afaceri.
„Strategia este foarte importantă pentru noi, deoarece în baza acestui document vom putea atrage fonduri europene și guver­na­mentale nerambursabile, pe o perioadă mai lungă de timp, nu doar pe un mandat de patru ani. Sunt deosebit de încântat să lucrăm cu Academia Română, o instituție de prestigiu, care vine cu un colectiv impresionant de experți. Sper să fie o lucrare foarte bună, o lucrare care să aducă beneficii județului Hunedoara, cu care să ne mândrim peste ani” a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, în deschiderea întâlnirii de lucru.

Cu oameni, pentru oameni
„Va fi o strategie realizată împreună cu oa­menii, pentru oameni, care să valorifice la ma­ximum potențialul acestui județ. Bunăstarea locuitorilor acestui județ trebuie să conteze, astfel că ne gândim la o abordare integrată care să valorifice resursele umane, naturale, culturale, patrimoniul, turismul, infrastructura de acces a județului Hunedoara. Nu este o misiune deloc ușoară, dar trebuie să va­lo­ri­ficăm toate oportunitățile oferite de județul Hunedoara” a precizat prof. univ.dr. Luminița Chivu, directorul general al INCE „Costin C. Kirițescu” București.

Resurse natural importante
„Județul Hunedoara va resimți din plin șocul tranziției de la utilizarea combustibilului fosil la energie regenerabilă. Această trecere trebuie să fie compensată cu o alternativă sănătoasă, astfel încât cetățenii să nu resimtă costul uriaș al tranziției. Județul Hunedoara are șansa de a deține resursele naturale necesare dezvoltării economice viitoare (cupru, resurse minerale), pentru care are însă nevoie de tehnologiile potrivite valorificării lor, are nevoie de investiții prioritare în domeniul energiei regenerabile” a adăugat prof. univ. dr. Iulian Iancu, Expert senior în cadrul proiectului de elaborare a Stra­tegiei de Dezvoltare a județului Hunedoara.
„Abordarea noastră este un pic mai prac­tică, deci am vrea să venim mai puțin cu soluții teoretice. Vrem să mergem, de la bun început, pe o soluție foarte pragmatică și imple­men­tabilă, în contextul județului Hunedoara, având în vedere că este un județ atipic și din punctul de vedere al gradului de urbanizare, și din punct de vedere al structurii economice, și din punct de vedere al problemelor, și din punct de vedere al oportunităților. Ceea ce este foar­te bine, sunt mai multe oportunități, decât în alte părți” a spus Alexandru Sin-Schneider, coordonatorul proiectului.
Potrivit coordonatorului de proiect, până la finele lunii septembrie va fi finalizată analiza socio-economică a județului Hunedoara, după care se va întocmi un draft, care va fi discutat cu toți actorii implicați. O altă etapă este cea a consultării publice, care va dura o lună de zile, și abia apoi echipa va prezenta varianta finală a Strategiei de Dezvoltare. Din colectivul de elaborare a strategiei fac parte 30 de experți.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

21 de ore ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

2 zile ago