Sorina Popa
Mare şedinţă, ieri la PNL, pentru analiza rezultatelor de la alegerile locale. Liberalii care au pierdut în judeţele lor au fost nevoiţi să demisioneze de la conducerea organizaţiilor de partid. Astfel, ieri, şapte lideri de filiale judeţene ale PNL şi-au anunţat, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, demisia de la conducerea organizaţiilor ca urmare a rezultatelor obţinute la alegerile locale.
Fără alianţe cu PSD
În şedinţa conducerii partidului, şi-au anunţat demisia Cristinel Romanescu – PNL Buzău, Ionel Palăr – PNL Bacău, Lucian Heiuş – PNL Hunedoara, Nicolae Robu – PNL Timişoara, Adrian Albu – PNL Satu Mare, Alexandru Dănăilă – PNL Brăila şi Tinel Gheorghe – PNL Ialomiţa.
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a anunţat luni că în şedinţa BPN se va lua decizia de a nu exista nici un fel de alianţe cu PSD.„În cadrul echipei de campanie, în discuţiile avute cu preşedintele PNL, am luat decizia pe care o vom adopta şi în Biroul Permanent Naţional de miercuri – să nu existe nici un fel de alianţe cu partidul trecutului, cu PSD”, a spus Sighiartău.
Va avea PSD conducerea întreagă?
Împreună cu deputatul Lucian Heiuş, care a demisionat din funcţia de preşedinte al Filialei judeţene a PNL, şi-a prezentat demisia şi Adrian David, prim-vicepreşedintele Filialei judeţene a PNL.
Adrian David, a candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean din partea Alianţei Electorale PNL – UDMR – PNŢCD, cu sprijinul USR PLUS şi al FDGR Deva. El a obţinut 38.401 voturi, în timp ce contracandidatul său, Laurenţiu Nistor (PSD), a reuşit să strângă 71.051 voturi din partea electoratului. PSD a luat 72.306 voturi, în timp ce PNL-UDMR-PNŢCD a obţinut doar 30.854 de voturi la judeţ.
În aceste condiţii, PSD va avea 18 consilieri cu tot cu preşedintele, PNL-UDMR-PNŢCD va avea 8 consilieri, Pro România, 3 locuri iar USR şi PMP câte 2 locuri în CJ Hunedoara. În această situaţie, social-democraţii vor putea să-şi desemneze şi cei doi vicepreşedinţi fără probleme, însă vom vedea care sunt deciziile lor în zilele următoare.
Până la desemnarea unui interimar la conducerea Filialei judeţene Hunedoara a PNL, europarlamentarul Gheorghe Falcă, lider regional, îi va coordona pe liberalii hunedoreni.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…