Echipa de judo a SCM Deva, campioană naţională
Nicolae Gavrea
Sala Sporturilor din Deva a găzduit la finalul acestei săptămâni întrecerile Campionatului Naţional de judo pentru echipe U18, competiţie la care au participat atât echipele feminine, cât şi cele masculine de la secţiile din ţară.
Sâmbătă, în prima zi a finalelor, formaţia care a reprezentat Sport Club Municipal Deva în formula Anne Marie Brebinariu, Alexandra Pasca, Simona Galfi, Alexandra Baidan, Bianca Prodan şi Andreea Stan, a reuşit să câştige competiţia şi s-a situat pe locul I al podiumului, cucerind medalia de aur la secţiunea echipe feminine.
Cea de a doua echipă a clubului devean, în alcătuirea Ana Maria Cismaş, Ana Pîrvan, Larisa Cadar, Giorgiana Miller şi Paula Paştiu, s-a situat pe locul V în clasamentul pe echipe.
Toate aceste sportive sunt pregătite în Centrul naţional feminin de la Deva de un colectiv de antrenori alcătuit din Mugurel Ciuşcă, Ramona Enache, Mihaela Ţipă, Dumitriţa Rus, Doru Bucătaru şi Victor Daniel Gîrbovan.