Echipa de voluntari, condusă de prof. dr Dorel Săndesc, a vaccinat împotriva Covid şi la Certeju de Sus
Pentru a doua oară în judeţul Hunedoara, o echipă de voluntari formată din 16 studenţi şi medici de la Spitalul Judeţean Timişoara, coordonată de prof.univ. dr. Dorel Săndesc, a vaccinat săptămîna trecută, împotriva Covid, locuitori din comuna Certeju de Sus.
La iniţiativa prefectului judeţului Hunedoara, Călin Marian, şi a profesorului Dorel Săndesc, cu sprijinul cadrelor medicale voluntare din Timişoara şi al Şcolii Sanitare Postliceale ”Carol Davila”, vaccinarea persoanelor din această zonă a putut fi organizată cu ajutorul primarului comunei Certeju de Sus, Petru Cîmpian, al directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Sebastian Mezei, al I.S.U. Hunedoara şi al serviciului de Telecomunicaţii Speciale – Hunedoara care a asigurat dotarea I.T. şi conectarea centrului de vaccinare la sistemul naţional.
Au fost vaccinate aproape 200 persoane cu vârsta peste 65 de ani, cu afecţiuni cronice, imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu împreună cu membrii de familie care locuiesc în aceeaşi gospodărie.
Locuitorii comunei spun că i-a ajutat foarte mult faptul că s-au vaccinat fără a fi nevoie să se deplaseze în centrele deschise în oraşe.
Prof. dr. Dorel Săndesc, vicepreşedinte al Societăţii Române de A.T.I, prorector al Facultăţii de Medicină din Timişoara, originar din comuna hunedoreană Orăştioara de Sus, spune că pentru el şi colegii săi, fiecare vaccin administrat împotriva Covid-19 înseamnă apropierea cu paşi repezi de sfârşitul pandemiei.
Prefectul judeţului, Călin Marian, consideră că dorinţa de a se vaccina a locuitorilor, atât din zonele rurale, cât şi din cele urbane, ne dă speranţa că în câteva luni vom putea reveni la o viaţă normală. Trebuie să fie respectate în continuare normele de protecţie sanitară. (A. Năstase)