Actualitate

Echipa Robotix premiată cu titlul de Cetățean de Onoare al județului

Membrii echipei RobotX de la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara au fost premiaţi azi, vineri, cu titlul de „Cetăţean de Onoare al judeţului Hunedoara” pentru performanţa de a câştiga concursul internaţional de robotică „First Global Challenge”, desfăşurat în vara acestui an în Mexic.
     Festivitatea de premiere a avut loc în deschiderea şedinţei Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, cei nouă elevi şi mentorul lor, profesorul de fizică Mircea Nistor, fiind declaraţi Cetăţeni de Onoare” printr-o hotărâre ce a fost votată în unanimitate de către consilierii judeţeni.

„Aceşti tineri au câştigat tot ceea ce se poate câştiga, cele mai importante cinci premii ale competiţiei din Mexic. E o bucurie să vedem performanţele realizate de către aceşti elevi, în echipă, alături de experienţa şi devotamentul domnului profesor Nistor, fără de care acest premiu era mult mai greu de obţinut”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoar.

La rândul său, profesorul de fizică Mircea Nistor, mentorul elevilor, a arătat că premiul obţinut la campionatul internaţional din Mexic a dus la creşterea interesului copiilor de la Colegiul de Informatică pentru domeniul construcţiei de roboţi. „Am creat noi echipe în speranţa de a continua tradiţia asta deja înfiripată la noi. Sunt şi echipe de copii mici care învaţă să facă roboţi din lego, la clasele primare. Să vedem cum ne adaptăm cerinţelor care au explodat după acest succes. Ne aşteptam să se întâmple aşa ceva, întotdeauna puterea exemplului este cea care contează şi ne bucurăm”, a spus Mircea Nistor.

Elevii de la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din municipiul Hunedoara au reuşit, în vara acestui an, să câştige cinci medalii de aur la Cammpionatul Mondial de Robotică „First Global Challenge”, desfăşurat în Mexic, concurând cu participanţi din 161 de ţări. (Sorin Blada, Agerpres)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A renunțat la postul căl­duț și leafa de mii de lei chiar acum când se…

20 de ore ago

Ministerul Familiei anunță finalizarea primelor șase centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero,  a anunțat finalizarea construcției…

21 de ore ago

Bulina albă

Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…

21 de ore ago

Buline neagră

Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…

21 de ore ago

Riscă pușcăria după ce a cheltuit banii de pe un card bancar găsit

O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru in­frac­țiuni de complicitate la…

21 de ore ago