Edi Iordănescu (43 de ani) (foto), ultima dată antrenor la FCSB, este noul selecționer al primei reprezentative a României. El a fost prezentat, ieri, într-o conferință de presă de șeful Federației Române de Fotbal.
Pentru 2 ani și jumătate
„Suntem aici, în fața dumneavoastră, să îl prezentăm pe noul selecționer, Edi Iordănescu. Misiunea lui este să ducă echipa din nou în elita fotbalului mondial. Experiența lui ca antrenor a contat, spiritul analitic, cunoașterea fotbalului românesc, dar și faptul că a lucrat cu mulți dintre actualii jucători ai naționalei. Suntem siguri că va construi o echipă de succes. Dincolo de clauzele de confidențialtate, contractul se întinde pentru următoarele două campanii de calificare, Liga Națiunilor și Euro. Se va prelungi automat. Ne-am dori să se întindă pe următorii 2 ani și jumătate. Obiectivul principal este calificarea la Euro 2024, dar și unul secundar, câștigarea grupei din Liga Națiunilor”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
„Putem construi o echipă”
„Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor din Federație pentru încredere. Am simțit încredere în toate discuțiile purtate. Vreau să direcționez mulțumiri și pentru Mirel și staff-ul lui, dar și pentru Cosmin Contra și staff-ul lui. Au lăsat în urmă lucruri foarte bune. Munca lor a fost una bună, cunoscându-i pe amândoi. Am construit un mediu bun pentru performanță. Au promovat jucători tineri și foarte tineri. Mă încearcă un sentiment profund de bucurie, de entuziasm. Când reprezinți România, înseamnă o responsabilitate foarte mare. Am încredere că putem, toți, împreună, să construim o echipă care să ne facă mândri. Când au apărut aceste discuții, am pus totul pe planul secund!”, a spus Edi Iordănescu.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…