Nu știu alți primari cum sunt, dar Silviu Nan (foto), primarul comunei Gurasada, nu se oprește din dezvoltarea comunității sale. El este primarul care conduce frumoasa comună Gurasada de nu mai puțin de șase mandate. Silviu Nan spune că are o strategie a proiectelor pentru comunitatea sa. Vă prezentăm câteva din realizările sale, care nu sunt puține. Pentru Silviu Nan se potrivește foarte bine vorba românească, „Omul sfințește locul”. Sunt unii edili care pe ce pun mâna construiesc și fac totul pentru oamenii care le-au acordat încrederea.
De ce candidează Silviu Nan pentru un nou mandat?
„Mai am multe proiecte pe care pot să le pun în practică. Cetățenii trebuie să aibă condiții de locuit, de învățat la sat, ca la oraș. Nu mai trebuie să fie o diferență că trăiești la sat sau la oraș. De aceea, ca primar sunt hotărât mai mult ca niciodată să realizez proiectele din strategia mea de dezvoltare a comunei noastre frumoase. Nu sunt puține, chiar dacă am șase mandate de primar, am făcut multe, dar mai sunt, de asemenea, multe investiții de finalizat”, a declarat Silviu Nan, unul dintre cei mai longevivi și performeri primari hunedoreni.
8 milioane de lei pentru infrastructura rutieră
În mandatul care se încheie în acest an am reușit să finalizăm proiectul de reparații și modernizare drumuri comunale, în valoare de 8 milioane de lei, reabilitarea și modernizarea sediului primăriei, investiție făcută prin GAL (Grup de Acțiune Locală), în valoare de 500.000 de lei. Un alt proiect terminat este modernizarea Căminului Cultural de la Gothatea, de 200.000 de lei. De asemenea, reabilităm Căminul cultural din satul Cărmăzănești, o lucrare de 500.000 de lei, și o capelă în acest sat. Investiția este finalizată în prezent în proporție de 80 la sută. În satul Ulieș sunt în construcție o casă mortuară și o sală de evenimente. Din bugetul local am investit aici peste 300.000 de lei. Avem proiecte pentru fiecare sat, chiar dacă populația în unele localități ale comunei este scăzută. Toți locuitorii noștri merită condiții excelente de trai. Investim în infrastructură, obiective sociale”, a afirmat edilul șef al Gurasadei, Silviu Nan. O altă investiție este în modernizarea iluminatului public. Sunt 400 de corpuri de iluminat care vor fi înlocuite. Asta în prima etapă, iar ulterior alte 200 de corpuri de iluminat public.
Pentru elevi și școli
Primarul din Gurasada a pus în practică și un proiect pe Componenta 15-Educație al Planului Național de Redresare și Reziliență. Astfel, proiectul este la faza de achiziție mobilier și materiale didactice pentru cele două școli.
Sprijin de la președintele Nistor
Silviu Nan nu a făcut singur ceea ce a făcut pentru Gurasada și locuitorii ei. „Îi mulțumesc președintelui Laurențiu Nistor pentru tot sprijinul acordat în acești ani. Și nu sunt puțini. Le mulțumesc și celor din aparatul propriu al instituției județene pentru sprijin, care m-au sprijinit, în limitele legale. Nu putem dezvolta o comunitate fără un asemenea ajutor. Este foarte important să avem o bună colaborare cu Consiliul Județean”, a spus Silviu Nan
„Comuna Gurasada este pe o traiectorie corectă de dezvoltare și sper ca în mandatul viitor să finalizez alte multe investiții. Strategia este clară. Nu vom uita nici un sat al comunei. Profităm de orice oportunitate pentru a dezvolta comuna, de la infrastructură, obiective sociale. Le mulțumesc tuturor cetățenilor comunei pentru că au fost mereu alături de mine”, a adăugat edilul șef al comunei Gurasada, Silviu Nan.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…