Edilul-șef al orașului Uricani, premiat la București

Magdalena Șerban

 

Zilele trecute, atenția a fost îndreptată către orașul Uricani, primarul Dănuț Buhăescu primind Premiul de Excelență  pentru “Performanță și succes în administrația publică locală“. Distincția i-a fost înmânată in cadrul Galei Adunării Generale a Asociației Orașelor din România, eveniment ce s-a desfășurat în perioada 3-6 aprilie 2022, la Bucureşti.

 

Efort comun

,,Doresc să împart acest premiu cu colegii mei din primărie. Echipa din spatele meu este una puternică și cu merite extraordinare. Deci nu este numai meritul meu, ci și al lor, iar aici mă refer atât la funcționari cât și la consilieri și îndeosebi la cei de la compartimentul de Proiecte Europene. Mă aflu la cel de-al cincilea mandat în fruntea comunității, iar înainte de asta am avut și un mandat de viceprimar. O astfel de distincție am mai primit în urmă cu trei ani“ , a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN primarul Dănuț Buhăescu. Reamintim că Asociația Orașelor din România (A.O.R.) este o organizație non-guvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, ce reprezintă interesele celor 216 de unităţi administrativ-teritoriale cu statut de oraş din România.

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Vulcan: invitație la sănătate. Investigații medicale gratuite, cu ajutorul conducerii locale

Magdalena Șerban   Drumul spre spital nu aduce întodeauna cele mai bune vești. Dar ca…

10 ore ago

Ce-ai făcut Ursula? Demisionează șefa Comisiei Europene sau ne spune cum ne-a băgat vaccinurile anti-Covid pe gât?

Comisia Europeană a în­căl­cat normele de transparență prin neacordarea accesului la me­sajele text dintre Ursula…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a întors lumea cu dosul în sus! Gurile rele din regiunea cu lăm­pașe spun că…

13 ore ago

Bulina albă

Doinița Maria Bălănesc, directorul de patrimoniu al Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara…

13 ore ago

Bulina neagră

Anca H., asistentă medicală Pentru că a fost condamnată pentru că a furat aproape 50.000…

13 ore ago