Cu toate acţiunile denigratoare pornite la adresa sa, primarul comunei Vaţa de Jos, Milu Folescu (foto), îşi vede de treabă şi nu apleacă urechea la răutăţile unor persoane deloc bine intenţionate. Aşa că munca rămâne muncă, iar distracţia vine să o completeze.
Modernizarea drumurilor merge înainte
„Din bugetul local, am finalizat reparaţiile la câteva drumuri din Vaţa de Jos. Am început asfaltarea drumului Rusuleşti-Basarabasa şi a Străzii Libertăţii din satul-centru. Ne-am mai apucat de introducerea canalizării pe Strada Câmpului, deja un tronson fiind gata. Şi acest demers este tot din bani de la bugetul local. Pe GAL-ul de care aparţinem, vrem să depunem un proiect pentru modernizarea unui drum, e vorba de DC 173. Mai avem în plan asfaltarea drumului Ociu-Târnava de Criş, selecţia de oferte e făcută şi urmează să demarăm lucrarea. De asemenea, pregătim licitaţia pentru asfaltarea lui DC173, în satul Prăvăleni. Avem noroc cu veniturile din acest an, care sunt cu circa 1,1 milioane de lei mai mari decât cele din 2012. Acestea sunt obţinute din lemnul vândut la licitaţie şi provenit din pădurile aflate în proprietatea primăriei, din recuperarea fondului de conservare şi cotele defalcate de la bugetul de stat”, spune Milu Folescu, primarul din Vaţa de Jos.
Nedeie şi în acest an
Pe de altă parte, vară fiind, tradiţia locală trebuie şi ea respectată. „În 30 iunie, vom avea Nedeia de la Vaţa, organizarea acestui eveniment fiind prevăzută în bugetul local. Înainte de a fi primar, din 1990, de când am ocupat funcţia de director de cămin cultural, m-am preocupat ca în fiecare an să organizez câte un spectacol mai mare, cu ocazia căruia lumea să se poată distra, după perioada de post al Paştelui. La Vaţa de Jos, nedeia este o regulă, iar regula este organizarea care trebuie făcută musai în prima duminică după Rusalii, pentru a se continua obiceiul. La noi, nu putem vorbi de o sărbătoare gen Zilele Comunei, ci de nedei. În ceea ce priveşte programul, îl schimbăm, de fiecare dată, pentru a nu plictisi lumea”, mai arată edilul-şef din Vaţa de Jos.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…