Am reușit! De săptămâna viitoare, școlile și grădinițele pot trece în sistem fizic prin decizie proprie, dacă rata de incidență a scăzut sub 3 la mie. Fără rate de vaccinare și alte idei nefaste.
Este un pas spre normalitate care nu a venit întâmplător, ci din momentul în care PSD și-a asumat intrarea la guvernare. Am susținut mereu învățământul cu prezență fizică, cu măsurile de rigoare, și vom continua să o facem. Unitățile de învățământ trebuie să fie ultimele care se închid și primele care se deschid.
În negocierile din coaliție, am spus foarte clar: asigurarea condițiilor necesare prezenței fizice în școli este prioritară. Ministerul Educației trebuie să pună în aplicare toate măsurile care țin de crearea condițiilor igienico-sanitare la nivelul unităților de învățământ, de la teste, până la transportul gratuit.
În continuare, este important să fim prudenți. Regulie de protecție sanitară trebuie respectate. Fac un apel către părinți și profesori, pentru că depinde și de voi. De multe ori, nu ne putem așepta de la cei tineri să conștientizeze situația precară în care încă ne aflăm. Suntem cu toții responsabili. Aveți grijă de voi și de cei dragi!
Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara
Președintele Comisiei pentru învățământ
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Învățământul și educația le-ati făcut praf în 30 de ani!
Felicitări!