Am trecut de atunci de mai multe ori peste acel baraj – cel mai recent, sâmbătă. Spre plăcuta mea surpriză, marginea şoselei şi întregul baraj sunt locuri deja foarte curate. Asfaltul a fost refăcut, oamenii stau pe marginea lacului decent şi nu mai este nevoie să te întrebi cum de pot suporta vecinătatea murdăriei. Dacă editorialul meu a avut vreun merit în asta, e bine. Dacă nu, poate e şi mai bine…
Dar cum în România (ca peste tot de altfel…) funcţionează legea compensaţiei, atunci, pet-urile de la barajul din Haţeg se adaptează, ajutate de firea românului. Drumul naţional Simeria-Haţeg este întrerupt pe alocuri pentru lucrări – în sensul că se circulă pe o singură bandă. La Călan, la Ruşi, sunt semafoare care opresc maşinile pentru cel puţin câteva minute. Ei bine, ţara noastră frumoasă şi bogată devine şi mai bogată, chiar cu mult mai bogată în mizerie, exact în locurile unde opresc maşinile. Ce să facă omul…? E cald, deschide geamul, bea o gură de apă, suc sau ce are la el, aşteaptă, mai bea o gură, aşteaptă, sticla se termină şi doar n-o s-o ducă civilizat la coşul de gunoi sau la tomberon, când ajunge acasă. Nu! Românul e şmecher şi deloc fraier, aşa că o aruncă pe câmp. Azi una, mâine alta şi uite-aşa, zeci de pet-uri de toate mărimile şi dimensiunile dau măreţie Ţării Haţegului, contribuind cu modestele lor posibilităţi la impresia deplorabilă pe care o au unii despre gradul de civilizaţie al românului.
Ajuns din nou pe Valea Sânpetrului, într-unul din locurile pe care le prefer pentru sfârşitul de săptămână, am avut nevoie de circa trei minute pentru a-l curăţa de următoarele: una bucată caserolă de mici din polistiren; una bucată plasă de nailon; două şerveţele; un pachet de ţigări; o doză de bere; un sac de plastic din acela pentru cartofi; două pungi mici de plastic. Erau aruncate sau ascunse prin tufişuri.
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și…