Votul uninominal, aşa cum a fost el, controversat, ar trebui să-şi producă primele efecte. Din păcate, metehnele sunt mai solid înrădăcinate în mentalul „parlamentaristic” să spunem, decât asumarea unei poziţii în acord cu situaţia, în acest caz, cu criza economică.
Ascunsul în spatele unei liste aprobate de partid trebuia anulat exact prin acest uninominal. Circumscripţiile electorale s-au redus mult, fiecare parlamentar are acum o zonă mult mai mică de care răspunde şi de unde a cules voturi. Nu că mă aşteptam la o ploaie de luări de poziţie, dar ceea ce am auzit până acum a fost doar vocea Opoziţiei, pentru care, să recunoaştem, lucrurile sunt mai simple. Contestarea măsurilor guvernului e în logica existenţei sale. A făcut-o, cu argumentele pe care le-a considerat de cuviinţă.
Ceea ce nu s-a prea auzit a fost vocea Puterii. Acolo unde se cerea coerenţă, nu există decât o explicabilă, dar regretabilă tăcere, pe principiul că tăcerea e mai de dorit decât orice declaraţie. Explicabilă, pentru că teama de a nu deconta prea multe dezertări de simpatizanţi politici îi face pe deputaţii şi senatorii Puterii să tacă. Tăcând, le va fi mai uşor să cultive un fel de ambiguitate, când va veni momentul – ei speră că nu va veni! – să dea vreo explicaţie. Păstrându-se acum într-o rezervă prudentă, vor putea susţine, la momentul la care vor veni după voturi, ceva de genul: ştiţi, eu nu am fost de acord cu măsurile guvernului nostru, vai, dar nu mi-aţi auzit declaraţia? Chiar n-aţi auzit-o? Dar, am spus chiar de la tribuna Parlamentului că…
Vor fi desigur şi unii care cred. Personal, aş fi preferat nu sinucideri politice, de dragul unor virtuţi în care nu mai cred, ci măcar declaraţii din care să ştim ce ne doresc cei pe care i-am votat sau nu i-am votat. Poate că exact aparenta lipsă de prudenţă, capacitatea nu de a se opune partidului, dar măcar de a spune lucrurilor pe nume, ar da un plus de onorabilitate celor care în urmă cu doi ani şi cu un an se chinuiau să ne convingă cât de răi au fost ceilalţi şi cât de buni vor fi ei.
Să fim înţeleşi. Nu un Marcel Hoară, activist perfect (cum a fost definit…) e de dorit, ci un parlamentar care are puterea să discearnă binele de rău, chiar dacă o face de pe poziţii partinice. Îl putem înţelege, dar fără texte despre moştenirea dezastruoasă şi bunele intenţii ale lui Traian Băsescu. Menţinându-se acum în rezervă, s-ar putea să nu aibă ce spune nici în 2012.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
Sunt uimit cum de nu mai comenteaza dl. Gh. Firczak, mai ales acum cand ziarul dvs. sugereaza ca intradevar este un politician bun.
sa reconstruim mocanita hunedoara!!!!!!!!!