Egal la ultimul „bal” al lui 2024
Claudiu Sav
Formaţia noastră a terminat cu o remiză anul 2024. Alb-albaştrii au încheiat, la egalitate, 1-1 (0-1), cu Concordia Chiajna, o partidă pe care au controlat-o 90 la sută din timp, reuşita ilfovenilor venind după o greşeală în defensivă, în vreme ce băieţii lui Florin Maxim (foto) s-au lovit de un portar în zi de graţie.
Opțiune
Pe o vreme mohorâtă, într-un decor animat de coregrafia superbă pregătită de Peluza Nord, cu prilejul împlinirii a 103 ani de când se joacă fotbal la Hunedoara, amfitrionii au început în jumătatea adversă partida. Iar prima ocazie importantă de gol a venit după nici cinci minute, când Pîrvulescu a expediat un şut puternic, de la 25 de metri, puţin pe lângă poarta lui Fara. Replica vizitatorilor a venit de abia după 10 minute, când Ghimfuş a executat, cu mult efect, o lovitură liberă din lateral stânga, iar Lică a respins în corner, o minge ce părea să se ducă spre vinclu. O altă oportunitate bună de gol pentru echipa noastră a venit în minutul 21, când Lehaire s-a aflat la capătul unei respingeri a defensIvei vizitatoare, a şutat puternic, dar pe direcţia portarului. Iar la faza imediat următoare, a venit şi deschiderea de scor, după o eroare în defensiva noastră: Manolache i-a pasat direct lui Neicuţescu, acesta i-a trimis, rapid, lui Boiciuc, care a şutat puternic din afara careului, fără şanse pentru Lefter.
La indigo
Replica a venit aproape instantaneu, de la Hergheligiu, care s-a „lăsat” bine pe o minge respinsă în marginea careului, şutul său fiind însă respins, in-extremis, de portarul Concordiei (26). Atacurile alb-albaştrilor s-au intensificat, iar Lehaire a avut încă o şansă de a înscrie, tot după un şut din afara careului mare, cu stângul, puţin alături (34). „La indigo” a fost şi o altă fază, de peste alte două minute, când Câmpan a şutat în blocajul unui fundaş, din interioriul careului, mingea a sărit la mijlocaşul nostru francez, care a şutat din 16 metri, dar acelaşi Fara a respins – faza rămânând ultima importantă din primul act.
Incredibil
A doua repriză a început cu o ocazie imensă pentru echipa noastră! După un corner executat în careul mic de Hergheligiu, mingea s-a „plimbat” în faţa defensivei, iar Lupu a trimis din doar câţiva metri, portarul hunedorean al Concordiei respingând, incredibil, peste poartă (48). Insistenţele ofensive au dat însă roade cinci minute mai târziu, când Vladic a reuşit primul său gol în alb şi albastru, cu o lovitură de cap din şase metri, după o centrare perfectă venită de la Pîrvulescu! După alte zece minute, am avut şansa lui 2-1, dar portarul oaspeţilor a respins, încă o dată, excelent, un şut cu stângul, în cros, al lui Lehaire. Jocul s-a deschis şi mai mult, şi echipa noastră a avut o nouă şansă, pe contraatac, după o „diagonală” superbă a lui Manolache, Pîrvulescu intrând în careu şi şutând în blocajul aceluiaşi Fara (68). Au urmat minute bune de presiune pe defensiva oaspeţilor, cu o nouă „şarjă” a lui Pîrvulescu în dreapta, dar şi cu un şut puţin peste a lui Lupu, de la 30 de metri, în interval de doar câteva minute. A urmat apoi o altă oportunitate imensă irosită de Câmpan, care a trimis, cu capul, milimetric pe lângă poartă, din colţul careului mic, după o incursiune în bandă a lui Pîrvulescu. Iar, după minute bune în care n-au reuşit să treacă de jumătatea terenului, oaspeţii au irosit o ocazie mare, după ce Boiciuc a recuperat o minge în stânga şi a şutat „cu sete”, dar mingea a lovit transversala (85). A venit minutul 90, când Fara a scos, incredibil, un nou balon, trimis cu capul de Lupu, din doar cinci metri, goalkeeper-ul ilfovenilor, fiind de departe, cel mai bun om al acestora la Hunedoara!
Cel de-al 42-lea meci oficial al anului pentru corvinişti s-a încheiat indecis, o remiză care nu ajută niciuna din cele două formaţii, în lupta pentru accederea în play-off.
Corvinul 1921 Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Pîrvulescu, Lică (cpt.), Manolache, Gîrbiţă – Cărăruş, Lupu, Lehaire, Hergheligiu (70, Pop), Câmpan – Vladic
Concordia Chiajna (antrenor Ion Dumitru): Fara – Iancu, Tsymbaliuk, Marc (cpt.), Dobrescu – Ciuciulete, Prejmerean (77, A. Petre) – Ghimfuş (59, R. Ion), Neicuţescu (80, Petcu), Petkovski (59, Burcea) – Boiciuc.