Elena Lasconi, lăsată cu ochii-n soare
Biroul Politic al USR a decis stoparea finanțării campaniei electorale pentru Elena Lasconi (foto). Va fi convocat Comitetul Politic care va anunța că partidul îl susține pe Nicușor Dan la alegerile din luna mai. Decizia va duce și la debarcarea Elenei Lasconi de la conducerea USR. Șefa de partid a anunțat că va lupta însă, atât pentru candidatura sa, cât și pentru conducerea formațiunii politice, scrie Adevărul.
„Nu am nevoie de bani”
„Când am spus ca sunt cel mai independent candidat nu m-a crezut nimeni. Eu nu sunt făcută pentru lupte mici. Am convingerea că voi fi cel mai bun președinte al României. Categoric nu mă retrag. (…) Suntem într-un moment atât de greu pentru societatea românească. O să încerce să îmi ia inclusiv banii pentru campanie. Eu am nevoie de oameni curajoși, nu am nevoie de bani, e adevărat că o să-mi trebuiască pentru promovare pe rețele”, a spus Elena Lasconi într-o intervenție la Digi24.
Decizia USR aduce o situație complicată: pe buletinul de vot candidata apare în dreptul siglei USR. Partidul anunță însă susținerea lui Nicușor Dan.
„Fac apel la români. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au dat mesaje că vor să doneze, să nu mă retrag. (…) Eu categoric pot să candidez. Sunt pe buletinul de vot și asta o să fac. USR înseamnă 20 de mii de membri. (…) Știu că partidul a început să semene cu altele și e plin de găști și baroniadă”, a mai spus Lasconi.
Potrivit candidatei, Clotilde Armand, fost primar Sector 1, este cea care a convocat Biroul Politic al USR, care a decis retragerea sprijinului financiar pentru candidatura sa.
„Au fost și colegi care au spus că nu vor să participe la vot. (…) Biroul Național nu poate să decidă susținere, doar congresul sau comitetul politic. Eu nu voi convoca, înțeleg că acest comitet a fost convocat la decizia doamnei Clotilde Armand”, a mai spus Lasconi.
De frică
Candidata a mai afirmat că unii membrii probabil susțin candidatura lui Nicușor Dan de frică, pentru a nu fi arătați cu degetul în privința limitării șanselor unui candidat pro-european. „Simțeam și de aceea am și făcut o postare pe un grup. Am darul ăsta, am fler și simt lucrurile. Nu sunt vrăjitoare”, a explicat candidata .
„Sistemul e mai putred decât vă puteți imagina. Anul trecut am făcut cunoștință cu acest putregai. Știu că nu m-a crezut nimeni când am spus că s-au anulat alegerile din cauza mea. Sistemul a avut grijă să aleagă alți candidați. Sunt doi ai PNL și doi ai PSD. De fapt sunt singura independentă”, a mai afirmat Elena Lasconi.
Totodată, a susținut că nu va pleca din funcția deținută în partid. „Rămân la șefia partidului și o să lupt. Asta am făcut toată viața mea. (…) I-am întrebat pe colegii mei cât este darul”, a mai anunțat Elena Lasconi.
Totodată, le-a transmis membrilor USR că Nicușor Dan nu poate să ofere USR nimic.
Candidata a mai susținut că Nicușor Dan și USR fac jocul sistemului. (A.N.)