Categories: Comunitate

Eleonora Gavrilesc ştie ce trebuie fãcut în Cãlan, ştie şi cum se face!

Candidata USP la Primăria Călan,  Eleonora Gavrilesc (foto), s-a hotărât să atace fotoliul de primar al oraşului de pe Strei, dintr-un motiv foarte simplu.

Nu se mai poate continua aşa      

„Oraşul nostru, Călan, a decăzut foarte mult în ultimii ani, din toate punctele de vedere. Nu s-au făcut investiţii, oamenii nu au locuri unde să lucreze, iar autorităţile locale n-au făcut nimic pentru locuitorii oraşului, tineri sau vârstnici.  Oamenii au ajuns să nu aibă ce pune pe masă copiilor. Până şi spitalul din oraş a fost desfiinţat, iar în locul acestuia, nu s-a făcut nici măcar un dispensar pentru urgenţe. Unii au făcut avere pe banii noştri, ai contribuabililor din Călan. Nu este posibil să se continue aşa. Iar mie îmi pasă de oameni, pentru ei am muncit şi voi munci. Vreau să fiu primarul Călanului, pentru că am experienţa necesară să fac din oraşul acesta unul prosper, cu oameni fericiţi şi mulţumiţi de viaţa lor. Avem nevoie cu toţii de o schimbare în bine, aici, la Călan. Am pornit de jos şi pe propriile puteri şi am răzbit. Eu am tot ce-mi trebuie, nu vreau să ajung primar ca să mă îmbogăţesc. Dar nu mai suport să văd oraşul meu în agonie, să-i văd pe oamenii din Călan disperaţi, mai ales de ideea că nu au nici un viitor aici. Eu cred că a venit vremea ca şi Călanul să o ia pe un nou drum, al înnoirii, al prosperităţii pentru toţi locuitorii săi. Ştiu ce trebuie făcut pentru asta şi sunt hotărâtă să fac”, a declarat Eleonora Gavrilesc.

Proiecte concrete, ce pot fi realizate urgent

Referindu-se, concret, la proiectele pe care are de gând să le implementeze imediat ce va fi aleasă primarul oraşului de pe Strei, Eleonora Gavrilesc subliniază: „în primul rând, aşa cum am mai spus, voi aduce câţiva investitori puternici şi serioşi în Călan – cu care sunt deja în tratative – cu ajutorul cărora se vor crea locuri de muncă în oraş. Apoi, mă voi zbate şi nu mă voi lăsa până ce nu vom deschide în Călan, într-un timp cât mai scurt, un centru medical de urgenţe şi pentru prim ajutor, cu program non-stop. Vom începe construcţia unei baze de agrement, cu terenuri sportive, cu gazon artificial şi balon, aşa cum este la Deva, pentru tinerii şi copiii din oraş. De asemenea, am în vedere amenajarea pe malul râului Strei a unor locuri de picnic, unde oamenii să poată petrece la iarbă verde în mod civilizat. Totodată, voi căuta să rezolv odată pentru totdeauna, problema câinilor vagabonzi“.

Mircia Muntean o susţine în bătălia electorală

O susţinere puternică în bătălia sa electorală o are Eleonora Gavrilesc de la primarul Devei, Mircia Muntean. Acesta a declarat pentru alegătorii din Călan că „Eleonora Gavrilesc este o femeie puternică şi a dovedit că are reale calităţi manageriale. Ea are toate condiţiile pentru a câştiga funcţia de primar al Călanului. Aşa cum administrează o afacere, o şcoală particulară, aşa va reuşi să administreze un oraş. Este o opţiune extrem de binevenită şi o susţin cu toate forţele mele”, a declarat Mircia Muntean, care, la rândul lui, este candidatul USP la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara. (M. Crivăţ)

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sunt convins ca locuitori orasului Calan vor vota pe 10 iunie Micia Muntean Presedinte C.J. Hunedora, Eleonora Gavrilescu primar.

  • Ma bucur ca are ambitie aceasta doamna,dar nu stiu daca are sansa in fata primarului actual din Calan

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonerii dau ca si­gură informația cum că într-o instituție e un șe­fuleț pus de băieții…

5 ore ago

Educația financiară, premiată la Consiliul Județean Hunedoara

Ieri, 13 mai 2025, Consiliul Județean Hunedoara a fost gazda festivității de premiere a elevilor…

5 ore ago

Bulina albă

Mircea Popa, fondatorul ACS Ronin Deva Pentru că a obținut de trei ori primul loc…

5 ore ago

Bulina neagră

B. V., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru consum de…

5 ore ago

Un mecanic auto, cu pistolul la brăcinar, a terorizat mesenii unui bar din Uricani

Tânărul este cunoscut de către localnici pentru că a mai făcut pușcărie, așa că oamenii…

5 ore ago

Să ne mai și distrăm puțin Dosar-bombă în România: Donald Trump, dat în judecată; Traian Băsescu și Elena Udrea, citați într-un proces uriaș

Un nou caz cu accente spectacu­loa­se zguduie justiția din România. Luni, 12 mai 2025, pe…

5 ore ago