Elevi deveni laureaţi la Festivalul “Johann Sebastian Bach”
În perioada 24-26 martie 2016 a avut loc la Cluj-Napoca ediţia a XXXI-a a Festivalului de interpretare instrumentală “Johann Sebastian Bach”, organizat de Şcoala de Muzică “Augustin Bena” în colaborare cu Colegiul de Muzică “Sigismund Toduţă”.
Festivalul se desfăşoară anual în preajma zilei de naştere a compozitorului (21 martie 1685), respectul pe care şcoala muzicală clujeană îl arată creaţiei marelui compozitor fiind de notorietate. La fiecare ediţie participă sute de elevi instrumenţişti din România, dar şi din alte ţări (Ungaria, Rep. Moldova) care concurează pe clase şi instrumente, anul acesta totalul participanţilor fiind de 406. Organizatorii acestei competiţii răsplătesc evoluţiile elevilor prin acordarea Diplomelor de Excelenţă, de Merit şi de Participare , iar cei mai buni dintre interpreţi participă în cadrul Galei laureaţilor unde sunt acordate premii speciale şi Marele Premiu. Liceul de Arte “Sigismund Toduţă”- Deva a fost reprezentat la acest festival de un număr de 19 de elevi de la clasele de pian şi instrumente cu coarde, din care 11 au obţinut diplome de excelenţă, iar opt diplome de merit. (M. Crivăţ)