Categories: ComunitateFlash

Elevii au intrat în febra evaluării naţionale

Cristina Ghenea

Peste 3.400 de elevi hunedoreni au susţinut ieri prima probă scrisă a evaluării naţionale. Deocamdată, examenul s-a desfăşurat fără probleme.
Absolvenţii clasei a VIII-a au intrat ieri în febra examenelor, prima probă pe care aceştia au susţinut-o fiind cea de limba şi literatura română. Rezultatele testării sunt esenţiale pentru ocuparea unui loc într-un liceu bun, deoarece media de admitere a elevilor va fi calculată ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara spun că anul acesta, examenul se dă în 16 centre din judeţ, iar lucrările vor fi corectate la Deva, în cele trei centre de evaluare.

60 de absenţi în judeţ

Dintre cei 3.497 de elevi hunedoreni care s-au înscris pentru susţinerea evaluării, ieri dimineaţă, în sălile de examen, au fost prezenţi doar 3.437 dintre candidaţi. Cei 60 de elevi care au fost absenţi nu vor mai beneficia de o a doua şansă, ci vor primi nota 1 din oficiu, ceea ce va duce la scăderea drastică a mediei lor de admitere. La fel păţesc şi cei care sunt prinşi copiind. „Cei care vor încerca să fraudeze examenul vor fi daţi afară din sală şi vor primi nota 1. Deocamdată, nu s-au înregistrat astfel de cazuri. În toate sălile în care elevii susţin evaluarea, precum şi cele în care sunt descărcate şi multiplicate subiectele, au fost montate camere video, astfel că examenul este atent monitorizat“, a precizat Livia Vlad, purtătorul de cuvânt al IŞJ Hunedoara. Aceasta a adăugat că trei elevi din judeţ au solicitat ieri dimineaţă să intre în examen la o altă oră, după ce li s-a făcut rău înainte de începerea probei. Solicitările au fost aprobate de comisia judeţeană şi de Ministerul Educaţiei, iar tinerii au susţinut examenul câteva ore mai târziu.

Examen în spatele gratiilor

Printre candidaţii hunedoreni din acest an, se numără şi opt persoane private de libertate, încarcerate în Penitenciarul Bârcea Mare. Acestea au terminat cele opt clase ale învăţământului gimnazial în spatele gratiilor şi la fel ca toţi elevii, au intrat de ieri în febra examenelor. Deţinuţii au susţinut prima probă din cadrul evaluării naţionale într-o încăpere special amenajată, în penitenciar.
Examenul continuă astăzi, cu proba la limba şi literatura maternă, şi mâine, cu proba de matematică. Vineri, până la orele prânzului, elevii îşi vor afla rezultatele şi în aceeaşi zi, între 14.00 şi 18.00, cei nemulţumiţi pot depune contestaţie. Acestea vor fi soluţionate în 30 iunie şi 1 iulie, iar afişarea rezultatelor finale va avea loc în data de 2 iulie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un per­sonaj de la noi s-a lins pe bot,…

2 zile ago

Bulina albă

Damian Diniș, primarul comunei Băița Pentru că, așa cum a promis în campanie, a finalizat…

2 zile ago

Bulina neagră

Adrian I., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru ucidere din…

2 zile ago

Ce partide ar intra în Parlament și ce majorități se pot forma pentru viitorul Guvern

Un sondaj de opinie CURS de tip Omnibus realizat la nivel național, în perioada 10…

2 zile ago

Consilierii locali AUR Deva l-au dat dispărut pe primarul Florin Oancea

Consilieri locali de la Deva s-au sesizat, la ședința de CL, că edilul șef al…

2 zile ago

Ciolacu nu vrea alianță de guvernare cu AUR după alegeri

Președintele PSD, Marcel Ciolacu (foto), respinge categoric formarea unei alianţe cu AUR după alegerile parlamentare,…

2 zile ago