Azi, are loc prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat al absolvenţilor clasei a VIII-a, după susţinerea Evaluării Naţionale. Miercuri, fiecare liceu va afişa listele candidaţilor repartizaţi la unitatea respectivă.
Locuri suficiente pentru toţi elevii
Unităţile de învăţământ liceal din judeţul Hunedoara însumează un număr total de 3.052 de locuri pentru clasele a IX-a, dintre care 255 au fost ocupate deja de elevii care au ales să studieze la liceele vocaţionale. Astfel, au mai rămas 2.797 de locuri disponibile. Dintre acestea, 270 sunt rezervate minorităţilor de etnie romă. Totalul absolvenţilor care participă la această etapă este de 2.490. În ceea ce priveşte învăţământul profesional, din cele 756 de locuri disponibile, la nivelul judeţului s-au ocupat în prima etapă 390. Admiterea în licee se face în funcţie de nota obţinută de elevi la Evaluarea Naţională în proporţie de 75 la sută şi media celor patru ani de studii gimnaziale în proporţie de 25 la sută. În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind diferite criterii. Dacă totuşi, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile de departajare egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.
După repartizare, înscrierea la liceu este obligatorie
Repartizare computerizată nu înseamnă finalizarea procesului de admitere în liceu. După afişarea rezultatelor din 20 iulie, elevii trebuie să depună o cerere de înscriere la secretariatul liceului la care au fost declaraţi admişi. În caz contrar, aceştia sunt consideraţi retraşi, iar locurile vor fi declarate neocupate. Depunerea cererii şi a dosarelor cu actele solicitate se face în perioada 21-29 iulie.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…