Probele pentru simularea naţională de Bacalaureat înseamnă, an de an, mari emoţii pentru elevii din clasele terminale (a XII-a, respectiv a XIII-a). Excepţie a însemnat 2020, când au fost suspendate din cauza pandemiei de coronavirus. La Geoagiu, s-au făcut deja primele calcule privind promovabilitatea.
Legat de calendarul educaţional practicat la nivel naţional, în 22 martie s-a susţinut proba la Limba şi literatura română, în 23 martie a fost examenul obligatoriu al profilului (Matematică sau Istorie), în 24 martie proba la alegere a profilului şi specializării , iar în 25 martie a urmat limba şi literatura maternă.
„În ce ne priveşte, din clasa a XII-a, cursuri la zi, s-au înscris 21 de elevi şi au participat 14, iar de la seral au participat trei. Încă nu au fost corectate lucrările la toate materiile, dar până în momentul de faţă, ne apropiem de un grad de promovabilitate de 45 la sută. Mai sunt cei cu note între patru şi cinci, care după ce vor participa la activităţile remediale desfăşurate în cadrul proiectului ROSE, avem speranţa că vor face paşi înainte. Există şi notă de 4,78, de exemplu, deci diferenţa până la nota de trecere este infimă. Le urez succes tuturor elevilor şi cred că indiferent de contextul pandemic ori de parcurgerea cursurilor în mediul exclusiv online, procesul de învăţare poate fi susţinut prin performanţă atunci când se depun eforturi în acest sens, există voinţă şi determinare şi mai cu seamă asumare şi seriozitate”, a spus profesorul Octav Cismaşiu (foto), directorul Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu.
Mai trebuie amintit că elevii care vor termina clasa a VIII-a în 2021 şi iubesc animalele ori munca pământului, pot alege să se înscrie la liceul din Geoagiu, dezvoltând o carieră în domeniul preferat. Învăţământul de zi cuprinde ramuri ca tehnician în activităţi economice, tehnician în turism, tehnician veterinar, tehnician în silvicultură şi exploatări forestiere, la partea de seral e prevăzut tehnician în agricultură, partea de profesională înseamnă specializări ca horticultor şi ospătar, iar învăţământul postliceal are în oferta educaţională tehnician activităţi agroturism montan.
Vorbesc gurile rele că un angajat de la o unitate medicală din zonă scuipă pe…
Start în campania electorală pentru turul al doilea tur de scrutin pentru prezidențiale. Duminică, 18…
Magdalena Șerban În organizarea Consiliul Județean Hunedoara și a Centrului de Cultură și Artă al…
Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că a rezolvat o problemă a unora dintre cetățenii…
I.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție,…
Un bărbat din municipiul Lupeni s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de distrugere după…