Elevilor din Crișcior le-ar prinde bine microbuze școlare electrice
Magdalena Șerban
Comună mare, care pe lângă unitățile de învățământ preșcolar și școlar (clasele 0 -VIII) are și un liceu în raza sa administrativ-teritorială, Crișciorul se află pe lista Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara cu o solicitare pentru a primi microbuze electrice.
Sigure și noi
„Am avea nevoie de un microbuz de 8+1 locuri, unul de 16+1 locuri și unul cu o capacitate mai mare, mai precis de 28+1 locuri. Sunt 241 de copii care necesită transport școlar asigurat, zilnic se parcurg circa 160 de kilometri și sunt organizate 9 rute distincte pentru a fi acoperit întregul areal și a nu se face discriminare. Referitor la revizuirea parcului auto din țara întreagă în ce privește unitățile de învățământ, vreau să spun nu doar că e timpul să fie rezolvată problema mijloacelor de transport învechite, uzate și lipsite de siguranță în trafic, ci unele ar trebui chiar casate, date fiind anul fabricației și numărul de kilometri din bord. Sperăm să ne fie onorată cererea, viitorul pe acest segment reprezentându-l mașinile nepoluante și care să nu fie la mâna scumpirilor din ramura carburanților. Vom fi obligați ca pe o perioadă de patru ani să asigurăm noi cheltuielile cu încărcarea electrică, posibile reparații (e greu de crezut că vor fi numeroase, din moment ce microbuzele sunt noi) și resursa umană, adică șoferii. Asta să fie toată silința. Să primim noi microbuzele, că de restul ne ocupăm”, a afirmat Ovidiu Furdui (foto), primarul din Crișcior. Achiziția microbuzelor electrice se va face la nivel central de către Ministerul Educației, accesându-se fondul de mediu din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). După cum se știe, Uniunea Europeană a decis să înființeze un instrument financiar temporar, în valoare de 750 de miliarde euro, separat de bugetul pe termen lung al UE, Cadrul Financiar Multianual, pentru perioada 2021 -2027. Scopul principal al acestuia este să ofere sprijin statelor membre pentru a face față provocărilor generate de Criza Covid19 și consecințele sale economice. În total, România ar primi 14,248 miliarde sub formă de grant și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuri pentru un total de 29,2 miliarde euro. Regula stabilită este ca 70 la sută din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026. Legat strict de achiziția de la Ministerul Educației, cei de aici și-au propus să bifeze cumpărarea a 1.860 de microbuze școlare electrice și a încă 2.500 de microbuze hibrid.