Eliberarea certificatului de atestare fiscală

Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Transparenţă decizională, a fost publicat, în data de 6.11.2019, Proiectul de ordin al preşedintelui ANAF pentru modificarea şi completarea Procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, a certificatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3654/2015.

Motivul emiterii actului normativ, modificările şi completările avute în vedere se regăsesc în referatul de aprobare, astfel:
Modificările succesive aduse legislaţiei primare, respectiv Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, au incidenţă şi se reflectă în modalitatea în care se solicită, se eliberează şi se transmit certificatele de atestare fiscală, pe care organele fiscale centrale au obligaţia de a le elibera în conformitate cu dispoziţiile acestui act normativ.
Acest aspect a condus la necesitatea armonizării procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală cu prevederile modificate ale Codului de procedură fiscală modificat, fapt pentru care a fost elaborat un proiect de ordin care are în vedere următoarele:
– reglementarea modalităţii de eliberare a certificatelor de atestare fiscală pentru asocierile şi entităţile fără personalitate juridică, iar în acest caz cererea se depune la organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală iar certificatul de atestare fiscală nu conţine informaţii cu privire la modul de îndeplinire a obligaţiilor fiscale de către membrii acestora;
– stabilirea termenului de 90 de zile ca şi perioadă de utilizare a certificatului de atestare fiscală pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activităţi economice în mod independent sau nu exercită profesii libere şi a unui termen de 30 de zile pentru celelalte categorii de contribuabili;
– neincluderea la secţiunea A a certificatului de atestare fiscală, datorită faptului că nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, a:
a) obligaţiilor fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii sau se află în termenul de plată prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. d), din Codul de procedură fiscală precum şi celelalte obligaţii fiscale, care sunt condiţii de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, dacă pentru acestea nu s-au împlinit termenele suplimentare astfel cum sunt prevăzute la art. 194 alin. (1) din acelaşi act normativ;
b) sumelor reprezentând creanţe fiscale care, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;
c) sumelor reprezentând creanţe fiscale care, ulterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare, nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat;
d) sumelor reprezentând creanţe fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat valorificarea bunului cu plata în rate potrivit art. 253 din Codul de procedură fiscală, în limita diferenţei de preţ ce a fost aprobată la plata în rate;
e) obligaţiilor fiscale stabilite în acte administrative fiscale contestate potrivit legii, care sunt garantate potrivit art. 210-211 sau art. 235 din Codul de procedură fiscală.
– completarea menţiunilor relevante pentru situaţia fiscală a contribuabililor din certificatul de atestare fiscală cu situaţia prevăzută la art.157 alin.(3) sau cea prevăzută la art.194 alin.(1) din Codul de procedură fiscală, respectiv situaţia în care suma obligaţiilor fiscale datorate de contribuabil/plătitor este mai mică sau egală cu sumele certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la autorităţile contractante, precum şi cea în care contribuabilul înregistrează obligaţii fiscale care constituie condiţie de acordare a înlesnirilor la plată.
– posibilitatea organului fiscal de a îndrepta orice eroare materială din certificatul de atestare fiscală, prin întocmirea unui act de îndreptare a erorii materiale.

Prin proiectul de act normativ, Procedura de eliberare a certificatului de atestare fiscală, a certificatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3654/2015, se modifică şi se completează, în principal, după cum urmează:
La articolul 1, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
“(4) În situaţia în care contribuabilul are de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţile contractante definite potrivit Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu depunerea cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscală depune, în original, şi documentul eliberat de autorităţile contractante prin care se certifică cuantumul sumelor certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la acestea. În situaţia în care contribuabilul depune cererea prin mijloace de transmitere la distanţă, documentul eliberat de autorităţile contractante se depune în original la instituţia care solicită certificatul de atestare fiscală. Informaţiile astfel înscrise în certificatul de atestare fiscală sunt valabile numai dacă coincid cu datele înscrise în documentele eliberate de autorităţile contractante. Documentul este valabil 20 de zile de la data emiterii şi trebuie să fie în termen de valabilitate la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscală.”
La articolul 1, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (9^1 ), cu următorul cuprins: „
(9^1 ) Prin excepţie de la alin. (9), în cazul persoanelor fizice care exercită profesii libere sub forma asocierilor, cererea se depune la organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal prevăzut la art.31 alin.(1) lit.d) din Codul de procedură fiscală, fără a conţine informaţii cu privire la modul de îndeplinire al obligaţiilor fiscale de către membrii acestora. În acest caz, certificatul de atestare fiscală este însoţit de certificatele de atestare fiscală ale fiecăruia dintre membrii acestora, eliberate de organele fiscale centrale în a căror rază teritorială aceştia îşi au domiciliul fiscal potrivit legii.“
La articolul 3, litera g) a alineatului (1) se abrogă.
La articolul 6, litera a) a alineatului (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii sau se află în termenul de plată prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, precum şi celelalte obligaţii fiscale, care sunt condiţii de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, dacă pentru acestea nu s-au împlinit termenele suplimentare astfel cum sunt prevăzute la art. 194 alin. (1) din acelaşi act normativ;“.
La articolul 6, după litera c) a alineatului (3) se introduc patru noi litere, literele e) – h), cu următorul cuprins:
„e) sumele reprezentând creanţe fiscale care, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;
f) sumele reprezentând creanţe fiscale care, ulterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare, nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat;
g) sumele reprezentând creanţe fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat valorificarea bunului cu plata în rate potrivit art. 253 din Codul de procedură fiscală, în limita diferenţei de preţ ce a fost aprobată la plata în rate;
h) obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale contestate potrivit legii, care sunt garantate potrivit art. 210 – 211 sau art. 235 din Codul de procedură fiscală.“

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.
Societate de consultanţă fiscală • Societate de audit financiar
email: office@tvgtax.ro

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zona noastră a dus în cap o…

10 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, ministrul Familiei Pentru că recent Camera Deputaților a aprobat o ordonanță privind implementarea…

10 ore ago

Bulina neagră

Marius S., din municipiul Deva Pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, furt calificat,…

10 ore ago

Donald Trump susține teoriile conspirației despre vaccinuri răspândite de Robert F. Kennedy Jr.

Donald Trump (foto) întărește afir­mațiile false privind vaccinarea, răs­pân­dite de Robert F. Kennedy Jr., într-un…

10 ore ago

Noua structură a Guvernului după negocierile dintre PSD, PNL, USR, UDMR și minorități. Ministerele care ar urma să fie comasate

După negocierile din ultimele zile între PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale, au fost…

10 ore ago

La Băița se colindă

Magdalena Șerban Nu există an în care primarul din Băița să nu organizeze pentru co­mu­nitate…

10 ore ago