Categories: FlashSport

Eliminaţi dintr-un penalty discutabil

Ciprian Marinuţ

Club Jiul Petroşani a fost învinsă, scor 1-0, de Flacăra Făget, ieri, la Arad, în meciul de baraj  pentru promovarea în Liga a III-a şi a pierdut într-un singur meci munca unui sezon întreg. Oficialii alb-negrilor acuză arbitrajul reşiţeanului Dorian Micloşină, afirmând că golul adversarilor, înscris în ultimul minut, e rodul dintr-un penalty inventat.

N-au suflat flacăra şi s-au ars
Echipa antrenată de Daniel Huza şi Damian Militaru a fost prea puţin călită de focul luptelor din Liga a IV-a Hunedoara, competiţie pe care a câştigat-o relativ lejer, şi s-a „ars” cu Flacăra Făget, campioana judeţului Timiş. Alb-negrii au jucat fără luciditate şi fără eficacitate în meciul de baraj disputat, ieri, la Arad, şi au pierdut în urma unui penalty contestat, acordat şi transformat în ultimul minut de joc. Formaţia finanţată de Alin Simota a ratat astfel promovarea în eşalonul trei şi a irosit într-un singur meci, munca unui întreg sezon. Este al doilea an consecutiv când campioana judeţului Hunedoara ratează promovarea, după ce în 2010, FC Hunedoara a fost învinsă la baraj de Unirea Floreşti (Cluj).

O repriză albă, final negru
Miza şi caracterul eliminatoriu al partidei şi-au pus amprenta pe debutul meciului. Jucătorii n-au scăpat de trac întreaga primă repriză, astfel că la pauză, scorul era alb (0-0). Pe măsura trecerii timpului, ambele echipe au încercat să provoace greşeala adversarului, iar primii care au călcat strâmb au fost jiuliştii. Drăghici (min. 73) a comis un henţ intenţionat şi a încasat al doilea cartonaş galben, fiind eliminat. În superioritate numerică, bănăţenii au forţat, iar, în ultimul minut, eforturile le-au fost răsplătite de un penalty. Raţiu a picat în urma unui duel cu Nicandro, iar arbitrul reşiţean Dorian Micloşină a indicat punctul cu var. Telescu (min. 90) a transformat penalty-ul şi a dat verdictul unui meci care probabil  ar fi ajuns să se decidă la loteria loviturilor de departajare. „Penalty-ul a fost nedrept. Ambii jucători alergau după minge, iar Nicandro a lovit balonul din lateral, fără să-şi atingă adversarul”, a spus George Boboc, vicepreşedintele de la Club Jiul Petroşani.

Flacăra Făget (Timiş) – Club Jiul Petroşani (Hunedoara) 1-0 (0-0)
Stadion: Francisc Neumann (Arad);  A marcat: Telescu (90 din penalty).
Flacăra Făget: Iacob – Gălan, Rahovan, Telescu (c), Ahriţculesei, Glava, Bungău (69 Ilie), Deac, Sg. Popovici (75 Scînteie), Boghian, Raţiu. Antrenor: Adrian Săvoiu.
Club Jiul Petroşani: Tonca-Mareş (46 Firan), H. Popa, Nicandro, Filip, Drăghici, Abiodun, A. Moldovan (c, 71 Popesc), Dimbi, Apetrei, Gavriluţi. Antrenor: Daniel Huza.
Arbitru: Dorian Micloşină (Reşiţa); Asistenţi: Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa) şi Andrei Căluşeru (Reşiţa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

21 de ore ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

2 zile ago