Emil Gros, în conducerea Uniunii Practicienilor în Insolvenţă
De puţin timp, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR) are şi un hunedorean în conducere.
La cel mai recent Congres al Uniunii, Emil Gros (foto) a fost ales în forul de conducere al acesteia. Este vorba de un mandat de patru ani pe care îl au toţi cei 16 membri ai Consiliului de Conducere al UNPIR. Preşedintele UNPIR este Niculae Bălan. Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România a fost fondată în anul 1999. Emil Gros, asociat coordonator al firmei Expert Insolvenţă SPRL, este licenţiat în drept, cu o experienţă de 12 ani în domeniul insolvenţelor. (S. Popa)