Emil Rîşteiu, dat afară din PSD, îşi salvează mandatul de primar
Sorina Popa
Primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu (foto), are toate şansele să scape de PSD, oficial, după ce, ieri, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, Laurenţiu Nistor, a declarat într-o conferinţă de presă, că va propune excluderea lui din partid.
„În Comitetul Executiv al organizaţiei judeţene a PSD voi propune excluderea unor oameni din partid, care nu-şi fac datoria. De fapt, ei se fac că muncesc şi noi ne facem că îi ţinem membri de partid. Fiecare membru de partid să îşi facă datoria. Mă refer şi la un primar. Mă întreb ce rost are să îl mai ţinem membru de partid pe primarul Simeriei, Emil Rîşteiu. Mai bine să îl lăsăm să plece la Pro România, să nu mai aibă gânduri. Poate îl bate gândul să se întoarcă, şi atunci noi ne facem de râs că nu îl mai primim. Nici cotizaţia nu şi-a plătit-o la zi. În acest caz să îl lăsăm în pace. Mai sunt şi foarte mulţi consilieri locali, care au făcut doar umbră. Nu pot să accept aşa ceva. S-ar putea să stea cineva la umbra lor şi să răcească. Sunt consilieri locali de la Simeria, dar şi din alte părţi”, a spus deputatul Laurenţiu Nistor, ieri, în conferinţa de presă.
Astăzi, în Comitetul Executiv al organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD vor fi făcute propuneri pentru excluderea şi a unor aleşi locali din partid. Primarul Simeriei, Emil Rîşteiu, a declarat, în februarie anul acesta că se alătură echipei Pro România. El nu a demisionat din PSD, pentru că şi-ar pierde mandatul de primar. Dar, dacă va fi exclus dintre rândurile social-democraţilor, atunci rămâne şi cu mandatul, şi în Pro România.
Nu-i de mirare ca se muta de la unu la altu. E specific numa cu smecherii o venit la Simeria. De doi ani orasul arata ca dracu. Il doare fix in cot de noi cei care l-am votat din PSD. Interesul poarta fesul. Omu face politica pe prietenii nu pe valori. Daca veneau aia de la Isis si ii dadeau mai mult se muta la ei. Sa vedem cine vine in locul lui la PSD Simeria. Psd lo facut primar. Acu leo intors curu. Daca PSD Hunedoara, Boboutanu are ceva proiecte cu fonduri, asta de la Orastie are ceva proeicte cu fonduri, Emil are si el? . Dar se fac cand incepe campania. Dezamagitor. Daca nu era PSD, nu ajungea primar. Oricum se intoarce napoi. Dupa alegeri. Sangele apa nu se face.